Fergie, dependentă de droguri

Actualizat:

Vocalul trupei Black Eyed Peas a făcut recent declaraţii legate de dependenţa sa de pastile, care recunoaşte că i-a generat, de-a lungul timpului, momente de „genialitate, dar şi clipe dezastruoase”. Cântăreaţa susţine că obişnuia să consume

Vocalul trupei Black Eyed Peas a făcut recent declaraţii legate de dependenţa sa de pastile, care recunoaşte că i-a generat, de-a lungul timpului, momente de „genialitate, dar şi clipe dezastruoase”.

Cântăreaţa susţine că obişnuia să consume metamfetamine, dar a reuşit să-şi învingă dependenţa. „Cred că acest consum de stupefiate mă făcea genială câteodată, dar apoi mă arunca în dezastru”, a recunoscut vedeta. Fergie nu e singura membră a faimoasei trupei care a avut de tras în urma dependenţei de droguri. Taboo a avut şi el de furcă cu consumul excesiv de alcool şi de stupefiante. „Petrecerile se ţineau lanţ şi îmi doream să mă distrez tot mai mult, ceea ce m-a distrus într-un final. Şi nu îmi făceam rău numai mie, i-am afectat şi pe cei din familia mea şi aproape că mi-am pierdut cariera”, a spus Taboo.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg