Fetele Kardashian: războiul hainelor mulate! Cine iese în câştig?

Actualizat:
colaj jpeg

”Cu cât mai mulat, cu atât mai bine!”, aceasta pare a fi deviza fetelor din familia Kardashian. Sau poate este o competiţie de ”cine reuşeşte să intre în cele mai mulate haine” între ele, şi nu ştim noi. Cert este că nu există nicio zi fără ca una dintre cele trei surori să nu poarte ceva strâmt, mulat pe corp.

Ieri, de pildă, s-au nimerit ca toate cele trei surori să poarte astfel de ţinute, pe când l-au viziat pe Kanye West, la studioul lui din Los Angeles.

image

Ştim, nu este un război tocmai cinstit, având în vedere că una dintre ele este însărcinată în luna a şaptea, alta are implant în fese, iar ultima este complet naturală, însă trebuie să recunoaşteţi că este curios să le vedem pe toate, tot timpul, îmbrăcate în haine mulate.

image

Ce-i drept, Kim este cea care a dat tonul şi nu pare să vrea să se dezică de acest ”trend” prea curând. Cel puţin, nu până nu naşte, căci pare că aceasta este ţinuta ei favorită din timpul sarcinii.

image

Kourtney, cea mai mare dintre surorile Kardashian, se bucură de o siluetă silfidă, deşi a trecut prin trei naşteri şi nici nu a apelat la vreo intervenţie chirurgicală precum au făcut surorile ei.

image

De când a scăpat de kilogramele în plus, Khloe este adepta hainelor mulate, care îi pun în evidenţă silueta fit.

Sursa foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg