Fetița Simonei Gherghe a împlinit cinci ani: "O văd, încă, fragilă"

24 mai, 2022
sim11 jpg

În urmă cu cinci ani, marele ei vis căpăta contur. Simona Gherghe devenea pentru prima oară mamă și viața ei căpăta cu totul alte valențe. Acum, când își sărbătorește fetița, prezentatoarea rememorează acești ani și trecerea lor lină.

“Mă uit la ea cum doarme. Știu că e nerăbdătoare să fie petrecerea ei, vorbește de evenimentul asta de vreo două săptămâni. E înaltă și suplă ca un fir de păpădie. Păpădie… pentru că eu o văd, încă, fragilă. Că atunci când s-a născut și era atât de mică, încât toată lumea se mira. Acum, e în grupa mare, la grădi și repetăm de zor poezia care îmi smulge lacrimi de fiecare dată.

“Din brațele mamei mele, micuță și sperioasă,

Am ajuns la Miss în brațe și ceream mereu acasă… Dar iată-mă, acum sunt mare!”

Și la versul asta mă blochez eu și-mi înghit nodul din gât, pentru că îmi dau seama că Ana mea, Nuchi a mea s-a făcut MARE! La mulți ani, iubirea iubirea noastră! Ești o minune!”, spune Simona Gherghe.

sim12 jpg

Prezentatoarea ar putea povesti o viață despre relația care există acum între Ana și fratele ei mai mic.

“Am fost copil singur la părinţi. În copilărie, carevasaziva, m-am jucat mai mult singură. Ieşeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de şcoală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură. Cu păpuşile, de-a învăţătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi aşteptăm pe ai mei de la muncă. Nu prea ştiam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit şi eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine şi să vină toate spre ţine…

Şi iată-mă, acum, adult fiind, martoră unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Ştiu cum e să-ţi iubeşţi bărbatul, cum e să-ti iubeşti până la adoraţie copiii, dar nu ştiu ce simt fraţii unul pentru altul. Mă uit la Ana şi Vlad, îi văd cât sunt de legaţi, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineaţă. Îi văd cum se joacă, cum se şi bat, cum interacţionează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aş fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Şi totuşi sunt mamă de doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viaţă! Iubirea de frate şi soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi. Mă uit şi la Răzvan şi la sora lui, care sunt apropiaţi şi se ajută de fiecare dată, necondiţionat. Sper să fie la fel şi Ana şi Vlad. Mi-ar plăcea să-mi povestiţi şi voi cum aţi copilărit, alături de fraţi sau surori, cum s-a dezvoltat această relaţie specială, cum v-a ajutat şi cum v-a schimbat”, spune Simona Gherghe.



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg