Fiica Dianei Ross, într-un clip sexy la 42 de ani

Actualizat:
Diana Ross si fiica jpeg

Tracee Ellis a recreat clipul din anii ’80, „Work That Body”, al legendarei sale mame în vârstă de 71 de ani. Crezi că i-a moştenit frumuseţea?

image

„Am decis să fac un remake după videoclipul mamei ca un experiment amuzant şi ca o surpriză pentru ea. Şi mai ales un tribut!”, a declarat Tracee. Interesant este, însă, că aceasta s-a decis să realizeze acest tribut care a presupus dans şi sport chiar în costum de aerobic acum, când are 42 de ani. Când a filmat clipul, mama ei avea36 de ani şi trei copii – chiar şi-aşa, diferenţa dintre cele două este cât se poate de evidentă. Diana era mult mai slabă. Şi, de fapt, au cu totul altă conformaţie.

image

„Sunt foarte conştientă despre cum noi, femeile (şi mai ales femeile de culoare) suntem prezentate în media, dar şi cum ne prezentăm noi însene. Şi iat-o chiar pe mama mea, în urmă cu 30 de ani, făcând chestii care mă enervează în clipuri dar oare de ce am simţit altfel despre acest video? De ce urmărind-o pe această femeie dansând îmbrăcată sumar şi mişcându-şi fundul la cameră mă simt veselă şi optimistă, în vreme ce văzând imagini similare din clipurile de azi, nu am aceeaşi stare? Poate pentru că mama nu dansa de parcă oferea pe tavă bucăţi din ea, aşa cum se întâmplă în mai toate clipurile azi. Nu părea că-şi prezintă fundul său că spunea «Uite cum pot să fiu sexy pentru tine». Nu, era mama care spunea: «Mă simt bine, puternică, sexy şi fericită, iar starea asta vine din interior», a punctat Tracee.

Vezi mai jos clipul fiicei şi apoi, spre comparaţie, clipul mamei.

Foto: WENN, Youtube



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg