Fiica lui Ion Dichiseanu divorţează

Actualizat:
ae  9710 jpeg

Deşi părea că Ioana şi Luis sunt suflete pereche, cei doi au decis să se despartă după şase ani de căsnicie. De vină par să fie influenţele exterioare, cărora cei doi soţi nu le-au mai putut face faţă.

Deşi părea că Ioana şi Luis sunt suflete pereche, cei doi au decis să se despartă după şase ani de căsnicie. De vină par să fie influenţele exterioare, cărora cei doi soţi nu le-au mai putut face faţă.

În vara anului 2008 păreau cei mai fericiţi miri. Acum, însă, după 6 ani de mariaj, Ioana Dichiseanu şi soţul ei, grecul Ilias Makou, zis şi Luis, au decis s-o ia pe drumuri separate. E vorba despre un civilizat, discret, la notar, care se va finaliza luna viitoare.

image

Motivul nu-l constituie vreo infidelitate, ci neînţelegerile apărute în urma intervenţiei unor persoane între ei – lucruri despre care cei doi foşti soţi nu vor să discute.

image

„Da, este adevărat că am divorţat. Am depus actele de divorţ şi în luna noiembrie se vor finaliza. Am rămas în relaţii bune şi civilizate. A fost de comun acord. Din moment ce iei o astfel de decizie o iei gândită şi cântărită, nu de pe o zi pe alta. Nu este vorba nici de infidelitate, nici de violenţă, au fost alte motive. Cred că nu a fost să fie, nu mi-am dorit eu şi nu şi-a dorit nici el copii. Nu a fost vorba nici de violenţă domestică. Motivele sunt ştiute doar de noi. El va pleca din nou în Grecia“, au fost singurele declaraţii ale Ioanei Dichiseanu.

Iar, pe pagina sa de Facebook, tânăra a postat mesajul: „The best is yet to come“ („Ce-i mai bun de-abia acum va veni“).

image

Foto: arhiva ADH



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg