Fiica lui Marius Ţeicu a învins leucemia

Actualizat:
Patricia Radulescu si Marius Teicu jpeg

Deşi medicii îi dădeau slabe şanse de vindecare, Patricia Ţeicu a reuşit să învingă boala şi să-şi reia viaţa în ritm normal.

image

Anul trecut în primăvară, aflam cu stupoare dintr-un mesaj disperat al lui Marius Ţeicu că fiica sa este grav bolnavă şi că are nevoie de sânge. Discret, compozitorul n-a făcut publică drama sa, decât în momentul în care a simţit că are nevoie de ajutor şi că nu mai ştie la cine să apeleze.

Apelul său de-a găsi sânge compatibil cu cel al fiicei sale a declanşat un val de donaţii la centrele specializate din Bucureşti şi din ţară.

Bolnavă de leucemie şi mamă a doi copii, Patricia Rădulescu Ţeicu (40) a făcut transfuzii cu sânge grupa A2 RH pozitiv şi şedinţe de chimioterapie la spitalul Fundeni. Din păcate, fiica celebrului compozitor a fost nevoită să treacă şi printr-o intervenţie chirurgicală la stomac, în urma complicaţiilor apărute la nivelul abdomenului.

După transplantul medular, Patricia a slăbit 10 kilograme, dar a reuşit să învingă boala şi este recunoscătoare tuturor celor care i-au sărit în ajutor.

image

”După transplant i-a dat drumul acasă. Ea mai merge acolo pentru analize. Contează ca oamenii să nu cadă în depresie totală şi să spere. Am avut încredere în medicii de aici. Nu vreau să mai privesc în urmă. Ne-am revenit şi o să fie bine. A mai slăbit puţin ea aşa. E cel mai fericit moment din viaţa mea”, a declarat Marius Ţeicu.

”Am un tată extraordinar şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Am renăscut. Mă rog în fiecare dimineaţă pentru cei care au donat sânge şi m-au ajutat. Sunt alt om. Pun pasiune în tot ce fac. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei. Nu am avut niciodată nimic. Medicii au zis prima dată că am tuberculoză, iar apoi leucemie. Am făcut chimioterapie un an întreg”, a declarat Patricia Rădulescu Ţeicu în emisiunea lui Cătălin Măruţă.

image

„De ziua mea am făcut  transplantul. Şi nu a fost programat. Trebuia făcut cu două săptămâni mai devreme, dar am avut un efect secundar de la citostatice şi era să-mi explodeze intestinele. A trebuit să fac operaţie de stomac. Şi s-a amânat două săptămâni şi s-a întâmplat de ziua mea…", a declarat Patricia Rădulescu Ţeicu în emisiunea lui Cătălin Măruţă.

"Acum o iau mult mai uşor. Mă gândeam că fac totul pentru familie, dar ei au nevoie de dragoste. Nu i-am văzut 3 luni. Lucrez fără stres şi fără panică. O să dedic mult mai mult timp copiilor mei. Când am aflat prima oara diagnosticul a fost şoc. M-am simţit goală în faţa lui Dumnezeu. Eşti fericit când eşti sănătos şi să fii cu cei dragi”, a mai spus ea în emisiunea "La Măruţă".

Patricia este căsătorită cu talentatul actor Dan Rădulescu şi au împreună doi copii, Andrei (10) şi Casandra (7).



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg