Fiica lui Whitney Houston, înmormântată lângă mama ei: prima declaraţie a tatălui fetei

Actualizat:
bobby brown kristina jpeg

Tatăl fetei, cântăreţul Bobby Brown, dare a fost pur şi simplu lovit de mâhnire, îşi va lua rămas bun de la Kristina, împreună cu ceilalţi membri ai familiei sale şi-ale familiei Houston, la înmormântarea discretă care va va avea loc în weekend, în Georgia, locul unde a locuit tânăra cu iubitul ei, Nick Gordon.

image

“Krissy a fost şi este un înger. Sunt încă amorţit de cele întâmplate. Familia mea trebuie să găsească o cale de-a păstra amintirea fiicei mele vie şi de a o onora. Pierderea noastră e inimaginabilă”, a declarat cântăreţul de 46 de ani, care tocmai şi-a primit pe lume fiica pe care o are cu soţia lui, Alicia Etheredge.

image

După slujba de înmormântare, care va fi ţinută sâmbătă dimineaţa la Biserica Metodistă St James din Alpharetta, trupul neînsufleţit al lui Bobbi va fi transportat luni la New Jersey, unde va fi înmormântată lângă locul de veci al mamei sale, în Cimitirul Fairview. O tradiţie de familie, după cum se pare, pentru că şi Whitney a fost înmormântată acolo pentru a se odihni lângă tatăl ei, John Russell Houston.

image

Singurul copil al lui Whitney şi al lui Bobby Brown a murit duminica trecută, după ce a stat în comă indusă şi a fost deconectată în final de la aparate. Ea şi-a găsit liniştea lângă mama sa, care-a murit în circumstanţe izbitor de asemănătoare cu incidentul care-a adus-o pe Bobbi în stare inconştientă în propria cadă, cu faţa în jos, un raport al poliţiei menţionând că moartea fetei de 22 de ani a survenit ca urmare a înecului din 31 ianuarie.

image

Poliţia va porni o investigaţie mai amănunţită, luând în calcul crima şi avându-l în vedere pe Nick Gordon, iubitul de 25 de ani al fetei, care a primit şi ordin de interdicţie să o vadă pe Krissi în timpul comei şi care este dat în judecată pentru abuz, vătămare şi fraudă în cazul tinerei. Acesta pare să fie incriminat pentru crimă, după ce mai mulţi vecini susţin că înainte de incident, el şi Kristina s-au certat violent.

FOTO Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg