Fiicele a trei actori celebri, la balul debutantelor de la Paris

Actualizat:
ball 1213702i jpeg

Sunt tinere, frumoase, elegante şi vor să-şi facă debutul în societate la un eveniment plin de stil. Aşa că ce alt prilej mai bun de-a face asta, decât Balul Debutantelor, organizat pe 29 noiembrie în Oraşul Luminilor.

Sunt tinere, frumoase, elegante şi vor să-şi facă debutul în societate la un eveniment plin de stil. Aşa că ce alt prilej mai bun de-a face asta, decât Balul Debutantelor, organizat pe 29 noiembrie în Oraşul Luminilor.

Fiicele lui Warren Beatty, Jamie Foxx şi Mads Mikkelsen vor participa, alături de membri ai mai multor familii regale şi moştenitori ai unor familii bogate, la Balul Debutantelor, organizat pe 29 noiembrie la Paris.

image

Cei trei actori vor deschide evenimentul monden, organizat de Ophélie Renouard în scopuri caritabile, cu fiicele lor la braţ. Balul va avea loc la Palais National de Chaillot, iar fondurile care vor fi obţinute vor fi donate organizaţiei caritabile Enfants d'Asie (Copiii Asiei, n.r), care luptă pentru şcolarizarea tinerelor defavorizate.

image

Balul Debutantelor este un eveniment monden internaţional relansat în 1992, inspirat de tradiţia aristocratică europeană, în care peste 20 de fete "de familie bună" îşi fac "intrarea în lume", cum o cerea protocolul curţilor regale înainte de a fi prezentate suveranilor.

image

Printre cele 25 de debutante, cu vârste între 16 şi 22 de ani, reprezentând 20 de ţări, se află şi Viola, fiica actorului danez Mads Mikkelsen, cunoscut din filme precum "Casino Royale" şi "Vânătoarea", pentru cel de-al doilea obţinând premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes în 2012.

image

La ediţiile anterioare ale Balului Debutantelor, Sylvester Stallone, Alain Delon, Bruce Willis, Rosanna Arquette, Phil Collins şi Robert Kennedy Jr. şi-au însoţit fiicele la evenimentul monden caritabil.

Foto: The Telegraph



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg