Fiul Lisei Marie Presley s-a sinucis. Benjamin semăna izbitor cu bunicul lui, Elvis Presley, şi avea doar 27 de ani

Actualizat:
2 elvis 1 jpg jpeg

"Lisa Marie este devastată", a declarat managerul fiicei lui Elvis Presley. Nepotul Regelui Rock'n'Roll avea doar 27 de ani

Trupul lui Benjamin Keough a fost găsit de autorităţi ieri, la casa din California, Calabasas. Benjamin este băiatul Lisei Marie din căsnicia cu muzicianul Danny Keough. Poliţia a răspuns unui apel la 6:30 duminică dimineaţa - prin care se cerea ajutor de urgenţă. Când autorităţile au sosit la adresa indicată, au găsit trupul lui Benjamin, mort în urma unei răni fatale provocate de o împuşcătură în piept - iar toate informaţiile indică faptul că a fost vorba de sinucidere. 

Pentru cei din familie, vestea a picat ca un trăsnet, deşi ştiau de mai multă vreme că Benjamin se luptă cu o depresie cruntă. "Lisa este doborâtă de durere, îl adora Benjamin, dar va trebui să încerce să rămână puternică pentru ceilalţi trei copii ai săi, fiica Riley şi gemenele ei de 11 ani", a adăugat aceeaşi sursă. Despre nepotul lui Elvis se ştiu foarte puţine lucruri - dar până acum presa nu a ratat asemănarea izbitoare dintre el şi Elvis. "Ben seamănă atât de tare cu Elvis. Toată lumea vrea să facă poză cu el. Şi eu sunt uneori copleşită când îl privesc", declara la un moment dat mama lui. Nu s-a scris foarte mult despre muzica lui, deşi în urmă cu 10 ani, Benjamin fusese ofertat de casa de discuri Universal cu 5 milioane de dolari pentru a lansa 5 albume. Dificultatea de a-şi croi propriul drum într-o familie care trăia în umbra marelui Elvis şi-a spus probabil cuvântul. La fel ca durerosul fapt că în ochii celor din jur căpăta valoare doar graţie asemănării cu Elvis... În plus, vorbim şi despre o familie în care fericirea nu prea şi-a făcut loc. Mama lui Benjamin s-a luptat la rândul ei cu depresia şi cu dependenţa de alcool şi droguri, trecând prin 4 mariaje ratate şi având grave probleme financiare - împrejurări care cu siguranţă nu l-au ajutat pe Benjamin, din contră.

Lisa Marie şi primul ei soţ, Danny Keough, au fost căsătoriţi 6 ani, din 1988 în 1994, un mariaj din care s-au născut Benjamin şi Riley Keough, de profesie model şi actriţă. La doar 20 de zile de la separarea de Danny, Lisa s-a căsătorit cu Michael Jackson - dar în 1996 cei doi au divorţat, citând diferenţele ireconciliabile. Cel de-al treilea mariaj al Lisei a fost cu Nicolas Cage şi a durat doar 2 luni, în 2002. În 2006 s-a măritat pentru a patra oară,, cu Michael Lockwood, doi ani mai târziu dând naştere gemenelor Finley şi Harper. În 2016 Lisa şi Michael au divorţat însă.

elvis 2 jpg jpeg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg