Fiul lui Dennis Hopper, acuzat de viol

Actualizat:

Scandal în familia Hopper, la mai bine de doi ani de la moartea actorului. Fiul acestuia, în vârstă de 21 de ani, actor la rândul său, e acuzat că a violat o fată de doar 16 ani

Scandal în familia Hopper, la mai bine de doi ani de la moartea actorului. Fiul acestuia, în vârstă de 21 de ani, actor la rândul său, e acuzat că a violat o fată de doar 16 ani

Conform unor documente obţinute de TMZ, Henry Hopper ar fi agresat-o sexual pe fată, după ce a drogat-o şi i-a dat să consume alcool în exces. Numele fetei nu e cunoscut - dar se pare că Henry ar fi cunoscut-o în februarie 2011, prin intermediul unui prieten comun, în lunile următoare continuând să comunice cu ea pe Facebook. Iar la un moment dat, Hopper a început s-o ademenească să vină la casa lui din Venice (California), promiţându-i droguri. Astfel, potrivit documentelor prin care mama fetei l-a dat în judecată pe Henry, acesta ar fi intoxicat-o pe tânără cu stupefiante, forţând-o apoi să întreţină cu el relaţii sexuale, inclusiv sex oral şi anal. Hopper, care a jucat în pelicula din 2011 a lui Gus Van Sant, "Restless", nu a avut până acum nicio reacţie publică, presa nereuşind să intre în contact cu el.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg