Fosta iubită a lui Whitney Houston rupe tăcerea: “Primul nostru sărut a fost dulce ca mierea!” Totul despre prima lor noapte de amor şi relaţia lor sexuală!

Actualizat:
1 robyn whitney 1 jpg jpeg

“Am ajuns în punctul în care simt nevoia să iau apărarea prieteniei noastre. Am simţit imperativul de-a face cunoscută femeia din spatele talentului incredibil”, şi-a justificat Robyn Crawford noua carte despre Whitney Houston şi dezvăluirile uimitoare despre relaţia lor intimă.

Au trecut şapte ani de la dispariţia celei mai bune voci ale generaţiei noastre, însă nu este prea târziu pentru a face lumină în privinţa vieţii uneia dintre cele mai mari cântăreţe din lume. Viaţa ei amoroasă, mai exact…

Nimeni n-a fost mai aproape de Whitney decât Robyn. În anii lor petrecuţi împreună, Crawford a fost cea mai bună prietenă a cântăreţei, dar şi iubita sa pătimaşă, la începutul anilor ’80. Iar despre relaţia lor sexuală n-a vorbit Robyn niciodată până acum.

robyn crawford whitney houston 2 jpg jpeg

În noile ei memorii, A Song For You: My Life with Whitney Houston, Robyn vorbeşte despre povestea de dragoste care se înfiripase între cele două prietene apropiate. Prima dată s-au întâlnit în 1980, când Robyn avea 19 ani, iar Whitney, aproape 17. Erau amândouă într-o tabără de vară în New Jersey, iar Crawford i-a spus lui Houston: “O să am mare grijă de tine!” şi exact asta a făcut pentru următoarele două decenii, când Whitney a devenit un superstar şi a avut mulţi demoni de înfruntat.

Apropiere tot mai mare...

“Partea fizică a relaţiei noastre s-a petrecut natural şi a fost foarte frumoasă. Ne aflam într-o călătorie împreună şi eram foarte apropiate atunci. Apoi, într-una din zile, m-a invitat acasă la ea şi am vorbit întruna. Dintr-o dată eram foarte aproape una de alta, iar primul nostru sărut a fost îndelungat, duios şi dulce ca mierea. După aceea, mi-am dat seama că ceva extraordinar se întâmpla cu noi…”

După primul sărut, a urmat prima lor noapte de amor. Au stat peste noapte acasă la un prieten comun şi acolo s-a petrecut totul. “Am început să ne dezbrăcăm şi să ne atintem una pe alta. Faptul că o mângâiam şi o iubeam îmi părea un vis devenit realitate”, mărturiseşte Robyn.

gettyimages 2282278 jpg jpeg

“Tot ceea ce ne doream să facem era să fim împreună, doar noi două…”, a dezvăluit autoarea cărţii. Doar că Whitney şi-a dorit să încheie relaţia fizică cu prietena ei din momentul în care a semnat un contract muzical cu Clive Davis de la Arista.

“Prin 1982, mi-a spus că nu mai voia să facem sex, pentru că asta n-ar face decât să ne îngreuneze situaţia amândurora. Mi-a spus că dacă lumea ar afla ce fac ele, le-ar critica crunt pentru relaţia lor apropiată”, a declarat Robyn.

Cea care a contribuit la despărţirea celor două iubite a fost mama vedetei, Cissy Houston, care îi tot spunea fiicei sale că nu era normal ca două femei să fie atât de aproapiate cum erau ele. “Noi n-am etichetat niciodată relaţia noastră, fie că era lesbi sau gay. Pur şi simplu, ne trăiam viaţa sperând să putem fi împreună toată viaţa.”

Sfârşitul relaţiei sexuale

Totuşi, latura sexuală era numai un singur aspect al relaţiei lor. Cele două femei erau prietene apropiate, care s-au ajutat şi sprijinit reciproc în viaţa lor. Iar acest lucru i-a fost cât se poate de benefic - pentru o vreme cel puţin - cântăreţei care se lupta cu dependenţa de droguri şi care a murit în 2012, la vârsta de numai 48 de ani.

astaaaaa jpg jpeg

Crawford este, în momentul de faţă, instructor de fitness şi trăieşte cu partenera sa, Lisa Hintlemann, şi cei doi copii adoptaţi ai lor. Tot ceea ce şi-a dorit prin publicarea cărţii despre viaţa ei cu Whitney Houston a fost să-şi facă auzită versiunea, în multitudinea de zvonuri care au existat şi încă mai există cu privire la relaţia specială dintre ele două femei.

Foto - Getty Images, arhivă personală Robyn Crawford



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg