Fosta iubită îi ia apărarea lui Amber Heard

Actualizat:
The Society Of Sloan Kettering Cancer Center 2010 Fall Party jpeg

Săptămâna trecută, a ieşit la iveală faptul că Amber fusese reţinută pentru violenţă domestică, în urmă cu câţiva ani, după ce a fost agresivă, într-un aeroport, cu partenera ei de viaţă de pe atunci, Tasya van Ree. Informaţii, care sigur nu o ajutau pe Amber să-şi construiască cazul împotriva actualului soţ, Johnny Depp.

În 2010, pe când formau un cuplu. Amber şi Tasya

Dar iată că după zile întregi de tăcere, fosta parteneră a lui Amber Heard, respectiv fotografa Tasya van Ree, rupe tăcerea şi sare în apărarea lui Amber, dezminţind toate informaţiile apărute în prezent în presă, dar şi cele de acum câţiva ani, referitoare la incidentul nefericit din 2009.

Astfel, Tasya insistă cu faptul că totul a fost înţeles greşit, şi atunci şi acum, şi că presa dar şi nişte sus-puşi ar fi făcut în aşa fel încât Amber să fie trasă la răspundere pentru fapte pe care nu le-a comis. ”În 2009, Amber a fost acuzată pe nedrept pentru un incident care a fost interpretat greşit şi mediatizat excesiv de doi indivizi în poziţii înalte”, a declarat Tasya recent printr-un comunicat.

Nu ştim la cine se refera Tasya prin ”indivizi în funcţii înalte”, însă ştim că aceasta afirmă cu vehemenţă că zvonurile cum că Amber ar fi o persoană violentă sunt false. ”E dezamăgitor să văd cum integritatea lui Amber şi declaraţiile ei sunt puse la îndoială. Amber este uimitoare, onestă şi frumoasă şi am un respect foarte mare pentru ea. Am trăit împreună cinci ani frumoşi şi suntem apropiate şi-n prezent”, a mai declarat Tasya prin respectivul comunicat, emis acum câteva zile.

foto: arhivă OK!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg