Fosta primă-doamnă a Americii, Barbara Bush, a murit

Actualizat:
barbara bush jpg jpeg

După o lungă suferinţă, soţia fostului preşedinte american George H. W. Bush a decedat marţi, la vârsta de 92 de ani, a informat purtătorul de cuvânt al familiei Bush.

Au trăit împreună 73 de ani

Fosta primă-doamnă fusese internată de mai multe ori în ultima jumătate de an, însă acum câteva zile a cerut încetarea tratamentului medicamentos, începerea regimului paliativ şi transportarea către reşedinţa din Houston, Texas, pentru a-şi petrece ultimele clipe alături de familie. ”Fosta prima-doamnă a Americii, Barbara Bush, a decedat marţi, 17 aprilie 2018, la vârsta de 92 de ani. Ea a trăit 73 de ani alături de soţul său, Preşedintele George H. W. Bush, are şase copii, 17 nepoţi şi şapte strănepoţi.  Moartea ei o secundează pe cea a celui de-al doilea copil al său, Pauline Pierce. Programul înmormântării va fi anunţat cat se poate de curând”, a transmis purtătorul de cuvânt al familiei Bush.

Şi fiul său, George Busj Jr., a emis un comunicat oficial după ce mama s-a a trecut în nefiinţă. ” Draga mea mamă a decedat la vârsta de 92 de ani. Familia mea este tristă, însă suntem cu sufletele împăcate deoarece ştim că aşa este şi sufletul ei. Barbara Bush a fost o primă doamnă fabuloasă şi o femeie care a adus iubire pentru milioane de oameni”, a transmis George Bush jr.

A murit la 92 de ani

Barbara Pierce s-a născut în iunie 1925 în statul New York. Ea l-a întâlnit pe George H. W. Bush la 16 ani, iar peste trei ani cei doi s-au căsătorit. Au avut împreună şase copii, printre care George W. Bush, preşedinte al SUA între 2001 şi 2009, şi Jeb Bush, guvernator de Florida între 1999 şi 2007 şi candidat la alegerile primare republicane pentru Casa Albă în 2016.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg