Fostul coleg din trupa Wham!, cuvinte emoţionante despre George Michael

Actualizat:
15672712 1315423521853854 5600415787062468905 n jpeg

George şi Andrew

Muzicianul britanic Andrew Ridgeley, de aceeaşi vârstă cu George Michael, 53 de ani, i-a adus unul dintre cele mai emoţionante omagii celui dispărut dintre noi chiar în seara de Crăciun. Până la urmă, este vorba chiar de jumătatea artistică a lui George din perioada în care artistul dispărut a început să cunoască faima, perioada Wham!.

Andrew s-a referit la George Michael cu apelativul Yog, unul cu care i se adresau prietenii artistului, o prescurtare de la 'Yours Only George'.

"Inima mi-este tristă după pierderea iubitului meu prieten Yog. Şi nu numai inima mea, ci şi cea a apropiaţilor lui, a prietenilor, a lumii muzicale, a lumii în general. Vei fi pentru totdeauna iubit." Fostul coleg de trupă al lui Michael a împărtăşit pe contul lui social şi una dintre frazele preferate ale acestuia: "Cred cu tărie că muzica este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu i le-a oferit omului", însă Andrew a replicat cu următoarele: "Nu Dumnezeu ne-a dat acest dar, ci tu, vechiul meu prieten!".

Celebrul duo muzical format în anul 1981 a cucerit scena muzicală după ce a lansat hituri precum Last Christmas, Club Tropicana sau Wake Me Up Before You Go-Go, apoi s-au despărţit în 1986. George Michael chiar a glumit pe atunci, declarand că este vorba despre cea mai amiabilă despărţire din istoria muzicii pop.

Andrew este căsătorit de mulţi ani cu artista Keren Jane Woodward, membră a celebrei trupe Bananarama.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg