FOTO 60 de ani de la încoronarea Elisabetei a II-a

Actualizat:
article 2335617 1a238fca000005dc 401 964x883 jpeg

Anglia o ţine tot într-o sărbătoare, astăzi bucurându-se de cele şase decenii de domnie ale suveranei sale. Iată cum petrec englezii în cinstea reginei lor.

Anglia o ţine tot într-o sărbătoare, astăzi bucurându-se de cele şase decenii de domnie ale suveranei sale. Iată cum petrec englezii în cinstea reginei lor. Dacă 2012 a fost Anul Jubiliar al Reginei Angliei, 2013 marchează împlinirea a şase decenii de la urcarea pe tron al suveranei Marii Britanii, ajunsă acum la venerabila vârstă de 87 de ani.

Ccel mai în vârstă monarh din Europa avea doar 25 de ani atunci când decesul subit al tatălui ei, George al VI-lea, a făcut-o rRegină, pe 6 februarie 1952. Însă, din cauza doliului oficial, Elizabeth a II-a a fost încoronată abia după 16 luni, pe 2 iunie 1953.

image

Astăzi, 4 iunie, la Abaţia Westminster din Londra a avut loc o slujbă în cinstea Încoronării Majestăţii Sale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care s-a săvârşit tot la Westminster, în ziua de 2 iunie 1953 – acelaşi loc în care au fost încoronaţi 38 de monarhi britanici de-a lungul secolelor.

image

La slujba religioasă au asistat peste 2.000 de invitaţi, alături de Regină, Ducele de Edinburg, Principele de Wales, Ducesa de Cornwall, Ducele şi Ducesa de Cambridge şi de toţi ceilalţi membri ai Familiei Regale a Marii Britanii, dar şi de prim-ministrul David Cameron, membrii Guvernului şi membri ai Camerei Lorzilor şi ai Camerei Comunelor.

image

Evident că "vedetele" acestui eveniment au fost Prinţul William şi soţia sa, Catherine, care se pregătesc pentru venirea pe lume, peste câteva săptămâni, a primului lor copil, viitorul moştenitor al tronului britanic.

image

Slujba a fost transmisă în direct de postul BBC şi va fi urmată de un dineu privat oferit de regină, la care vor participa 100 de persoane.

image

Între timp, pe Regent Street, decorată pentru aniversarea Încoronării, s-au adunat mulţi turişti, dar şi localnici, dornici să o vadă pe regină, astfel că străzile dintre Buckingham Palace şi Westminster Abbey au devenit neîncăpătoare.

image

Iar ieri, londonezii s-au putut bucura de cele 62 de salve de tun.

vezi

mai multe fotografii

Foto: Daily Mail, pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg