FOTO Alex Ciucu şi Alina Sorescu, cu maşina prin Europa

Actualizat:
10551004 802232459828304 2880915092836114121 n jpeg

Cei doi soţi tocmai s-au întors dintr-o vacanţă extraordinară. Au parcurs mii de kilometri, au vizitat câteva capitale europene şi au avut parte de aventura vieţii lor.

Cei doi soţi tocmai s-au întors dintr-o vacanţă extraordinară. Au parcurs mii de kilometri, au vizitat câteva capitale europene şi au avut parte de aventura vieţii lor.

Londra, Edinburgh, Liverpool, Dublin, Belfast, Amsterdam, Dresda, Cracovia, Budapesta. Acestea sunt cele câteva mari opriri pe care Alex şi Alina le-au făcut de-a lungul călătoriei lor în Europa.

image

„E prima noastră călătorie doar în 2, după aproape 1 an. Despărţirea de cea mică s-a lasat cu lacrimi, mai ales din partea mea, dar ştiu că e pe mâini bune - a rămas în grija părinţilor mei cât vom fi plecaţi. Am plecat până acum şi cu ea, în Grecia, dar simţeam, totuşi, nevoia şi de puţin timp pentru noi singuri, după cele 6 luni de alăptare şi concentrare pe creşterea Carolinei“, spunea Alina, la începutul călătoriei ei şi-a lui Alex.

image
image

„Am ales Londra ca primă destinaţie pentru că este cosmopolită, mereu surprinzătoare şi o sursă de inspiraţie pentru activitatea lui Alexandru. Culmea e că nu am prins nicio ploaie în aceste câteva zile de stat în Londra. Suntem plecaţi cu maşina, ceea ce face călătoria noastră şi mai interesantă. O experienţă inedită a fost în acest sens traversarea pe sub apă a Canalului Mânecii“, a povestit Alina despre prima lor aventură de pe traseu.

image
image
image

„După ce ne-am făcut plinul de Londra am decis să explorăm şi alte zone ale Angliei şi chiar şi Irlanda, la sugestia unor prieteni. Am profitat de faptul că eram plecaţi cu maşina şi aşa am ajuns în primă fază în Scoţia. Edinburgh mi s-a părut întâi un oraş rece. Poate că temperatura scazută, ploaia (oricum mai bine decât canicula din ţară) şi catedralele impunătoare au contat în formarea acestei prime păreri în seara în care am ajuns. Impresia s-a schimbat odată ce am descoperit străduţele boeme, pieţele animate şi oamenii extrem de liberi. La toate acestea se adaugă priveliştea "wow" pe care ţi-o ofera castelul spectaculos“.

image
image

vezi aici mai multe fotografii

„Următoarea destinaţie a fost Liverpool, unde ne-am plimbat pe faleză (Waterfront), care concentrează principalele atracţii ale oraşului, printre ele şi muzeul dedicat legendarei trupe The Beatles“.

image
image
image

„De la Liverpool ne-am îmbarcat pe un ferry care ne-a dus în Irlanda, la Dublin. De aici, înapoi în Regatul Unit, dar de această dată în Irlanda de Nord, pentru că pe lista noastră a urmatBelfast. Aici am vrut neapărat să vedem povestea construirii Titanicului“.

image
image

„Şi în final am descoperit, în zona Cornwall, o Anglie altfel decât ceea ce ştim în mod normal. Un stil pur britanic îmbinat armonios cu o atmosferă desprinsă parcă din Toscana, plaje romantice, căsuţe de poveste... Ne-am cazat într-un complex care avea un teren de golf superb; am jucat pentru prima dată şi presimt că Alexandru va aprofunda“, spune ea amuzată.

image

„Călătoria noastră a continuat cu o oprire la Amsterdam, unde ne-am pierdut printre canalele oraşului, apoi cu un popas la Dresda. Aici nu ai cum să nu simţi dramatismul oraşului, care ascunde în fapt urme ale celui de-al doilea război mondial.

image
image

.

image
image

„Pe drumul de întoarcere spre casă, am făcut o vizită Familiei Regale la reşedinţa de la Săvârşin. Am regăsit în ASR Principele Radu, aceeaşi gazdă desăvârşită, care ne-a povestit cu entuziasm despre ultimele lucrări de restaurare ale Castelului“, a spus şi Alexandru, care a rămas în continuare couturierul Casei Regale.

image

„A fost o vacanţă cu de toate: relaxare, explorare şi evident cu dor de Elena Carolina“, a completat Alina.

Foto: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg
cindy crawford gettyimages jpg
Pedro Sánchez, GettyImages (4) jpg
FotoJet (64) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0484321025 jpg
mugurel vrabete jpeg
Nicole Kidman foto nino munoz pentru Variety jpg
Selena Benny png
FotoJet (63) jpg
Marius Borg, Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon Foto Profimedia jpg
Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa FOTO Profimedia
Daniel Craig, Rachel Weisz, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez concert decembrie 2025 Facebook Jennifer Lopez jpg
Risvan Vlad Rusu jpg
David și Victoria Beckham, foto Instagram jpg
Daciana Sârbu povestind la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea la Antena 3 despre Irina Ponta   captură de ecran (8) png
FotoJet (61) jpg
Giulia Nahmany Eurovision 2026 (1) jpg