FOTO Ce vedete au participat la protestul din Bucureşti

Actualizat:
03 noiembrie 2015 manifestatia de la Piata Victoriei 32 jpeg

Sub sloganul „E ziua-n care noi, românii, vrem schimbare!“, mai multe vedete au hotărât să ia atitudine şi să se alăture bucureştenilor în marşul organizat pentru victimele din clubul Colectiv.

image

Smiley, Delia, Inna, Virgil Ianţu, Krem (Razvan Alexe), Cabral, Andreea Raicu, Lucian Mândruţă şi jurnaliştii Claudiu Pândaru, Vlad Petreanu şi Robert Turcescu sunt doar câteva dintre vedetele care au participat, marţi noapte, la protestul din Bucureşti care a adunat peste 25.000 de oameni, care au cerut demisiile premierului Victor Ponta, primarului Piedone şi ministrului Gabriel Oprea, fiind scandalizaţi şi revoltaţi de tragedia care s-a produs la clubul Colectiv. Manifestanţii au protestat în faţa Guvernului, Ministerului de Interne, Parlamentului şi Primăriei Sectorului 4. A fost cel mai mare protest din ultimii ani.

Smiley a participat, marţi seară, la amplul protest din Capitală. Cântăreţul în vârstă de 32 de ani s-a alăturat celor peste 30.000 de manifestanţi care au scandat împotriva premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea, dar şi a primarului Sectorului 4, Cristian „Piedone“ Popescu. „E ziua-n care noi, românii, vrem schimbare!“, a scris artistul pe contul său de Facebook, în dreptul unei fotografii cu mulţimea.

image

Cabral a relatat pe blogul său despre dinamica marşului dedicat victimelor din clubul Colectiv.

image

„Impresionant.. oameni frumoşi, copii, oameni ai schimbării!“, a scris şi Virgil Ianţu pe contul său de socializare.

image

La rândul său, Delia, şi-a anunţat participarea la protest pe pagina sa de Facebook: "La 18 la Universitate!!!!!!!! ‪#‎faptenuvorbe‬ ‪#‎haisa‬ ‪#‎colectiv‬" , postând, ulterior, o fotografie din mijlocul mulţimii.

image

O surpriză a fost şi apariţia Andreei Raicu în mijlocul mulţimii.

image

„DEMISIA ! Suntem mici, da MULŢI!“, a fost strigătul Innei pe Instagram.

image

Şi Robert Turcescu s-a aflat în mijlocul mulţimii ieşite în stradă. „Generaţia Facebook e în stradă! Tic-tac, tic-tac...“, a fost comentariul său pe Facebook.

image

Lucian Mândruţă n-a fost în Bucureşti, dar s-a solidarizat cu manifestanţii din Cluj şi a ieşit să protesteze în Piaţa Unirii.

image


Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg