FOTO Christian Louboutin – Ştie ce-şi doresc femeile

El este bărbatul pe care îl venerează toate fashionistele. Un iubitor de artă, un artizan al modei, dar şi un fin psiholog, care a transformat pantofii cu toc înalt, înnobilaţi cu o talpă roşie, în cea mai puternică artă a seducţiei. Pantofii creaţi de el spun poveşti nesfârşite despre feminitate şi senzualitate. Sunt atât de sexy, încât femeile nu se grăbesc doar să-i cumpere, ci să-i şi colecţioneze.

El este bărbatul pe care îl venerează toate fashionistele. Un iubitor de artă, un artizan al modei, dar şi un fin psiholog, care a transformat pantofii cu toc înalt, înnobilaţi cu o talpă roşie, în cea mai puternică artă a seducţiei.

Pantofii creaţi de el spun poveşti nesfârşite despre feminitate şi senzualitate. Sunt atât de sexy, încât femeile nu se grăbesc doar să-i cumpere, ci să-i şi colecţioneze. Căci Louboutin, care a crescut înconjurat de femei, ştie cam totul despre ele şi a înţeles de ce pantofii nu sunt doar simple încălţări.

„O pereche de pantofi are mai multe de oferit decât simpla purtare. Există un element de seducţie în ei, care nu este valabil şi în cazul bărbaţilor. O femeie poate fi sexy, fermecătoare şi ingenioasă“, spune designerul, explicând pentru „The Sunday Times“ că „de aceea sunt femeile fericite să poarte pantofi «dureroşi». Este ceva sexual, pentru că arcuirea pantofului reprezintă exact poziţia piciorului femeii atunci când are orgasm“, crede cel mai adulat creator de stiletto, care i-a reintrodus în modă şi ridicat la rang de fetiş în anii ’90.

S-a născut la Paris, în al 12-lea arondisment, în familia lui Roger, un tâmplar de origine cameruneză, şi a lui Irène. Fiind singurul lor băiat, Christian a fost părtaş la cele mai palpitante momente din viaţa celor trei surori ale sale, aflând de mic cele mai intime secrete ale femeilor.

De altfel, tot de aici a pornit şi curiozitatea pentru modă, lenjerie intimă şi spectacole de cabaret, care-l făcea să piardă vremea prin culisele cluburilor de noapte pariziene, spre exasperarea părinţilor săi. Încă din clasele primare, el chiulea în mod regulat de la cursuri pentru a urmări repetiţiile dansatoarelor de la Folies Bergère, pe care le asemuia unor păsări ale paradisului datorită costumelor lor strălucitoare.

„Fetele m-au influenţat mult. Dacă îţi plac tocurile înalte, experienţa asta este într-adevăr una specială. E vorba despre picioarele lor, despre felul în care se mişcă, despre forma corpului lor… Sunt adevărate modele de stil“, crede acum cel care, la numai 12 ani, a decis să nu-şi mai continue educaţia, după trei exmatriculări, şi să plece să trăiască singur.

O decizie la care ar fi contribuit şi un interviu televizat cu Sophia Loren, în care aceasta povestea că sora ei a fost nevoită să părăsească şcoala la vârsta de 12 ani, terminându-şi studiile abia la 50 de ani. „Toată lumea a aplaudat! Şi m-am gândit că, dacă voi regreta, măcar voi fi ca sora Sophiei Loren!“, povesteşte azi Louboutin cu aceeaşi naivitate în ochi cu care, la acea vreme, privea după cortină păsările de noapte ale Parisului, fiind convins că „nimeni nu poartă pantofi ca un dansator pe scenă“.

La fel de fascinante erau şi uriaşele angrenaje de pene şi metal, pe care dansatoarele de cabaret le purtau pe cap cu o graţie desăvârşită, în ciuda tocurilor înalte, care le ofereau o postură statuară. Şi tot de la ele a învăţat mici secrete, ca de exemplu faptul că îşi puneau bucăţele de carpaccio în pantofi pentru a evita durerea şi supraîncălzirea, după numeroase ore de dans – un motiv pentru care, mai târziu, avea să includă în fiecare pantof o interpretare a acelei bucăţi de carpaccio pentru amortizarea durerii.

Fără studii de specialitate şi fără practică în ateliere de gen, Louboutin a început să deseneze primele sale schiţe la 17 ani şi chiar să încalţe câteva dansatoare, când era deja angajatul permanent al clubului Folies Bergère, pentru care servea drept maestru de ceremonii. Contactul direct cu diverse celebrităţi care frecventau localul de noapte parizian i-a facilitat pătrunderea în cercul restrâns al petrecăreţilor cu ştaif şi apropierea de Mick Jagger şi Andy Warhol.

Încurajat de aceştia să investească în talentul său, s-a înscris la cursurile Academiei de Artă Rowderer, după ce şi-a oferit un an sabatic în India. Şi, cu ceva intervenţii de la noii săi prieteni celebri, a devenit ucenicul celebrului designer Charles Jourdan, contemporan cu Coco Chanel. Debutul propriu-zis în modă s-a produs în 1982, când şi-a pus talentul în slujba unor mari case de haute couture precum Chanel, Yves-Saint-Laurent, Maud Frizon sau Sidonie Lizzi. Iar ceva mai târziu, în 1998, colabora deja cu cel mai mare designer de pantofi, Roger Vivier, aşa-numitul părinte al pantofilor stiletto.

Însă nu de aici începe istoria lui Louboutin cu pantofii cu toc cui, ci mult mai devreme, când acesta avea 20 de ani. În 1979, când se plimba pe străzile Parisului, el a văzut un anunţ în dreptul unui muzeu, prin care vizitatoarele erau rugate să nu zgârie podeaua cu pantofii lor şi să poarte papuci speciali de pânză peste încălţămintea de stradă. Această imagine i-a rămas în minte şi l-a provocat să creeze nişte pantofi care să sfideze astfel de practici: „Am vrut să creez ceva care să încalce regulile şi să le facă pe femei să se simtă încrezătoare şi puternice“.

Cu acest gând în minte, el şi-a deschis propriul atelier în 1991 în Passage Vero-Dodat, readucând în modă pantofii stilleto cu tocuri ameţitoare, care flatează orice picior de femeie. De aceeaşi părere pare să fie şi Prinţesa Caroline de Monaco, prima clientă a atelierului său, care l-a complimentat pentru originalitate. Întâmplarea a făcut ca în magazin să fie prezent şi un editor de modă, care a publicat aprecierile prinţesei, ceea ce i-a adus lui Louboutain o publicitate nesperată, trezind interesul altor două cliente celebre, Diane von Fűrstenberg şi Catherine Deneuve.

În anul următor, el şi-a delimitat creaţiile de cele ale altor designeri adăugându-le o marcă personală. „În 1992, am încorporat talpa roşie în designul pantofilor mei absolut întâmplător. Simţeam că le lipseşte o anumită energie, mai ales că franţuzoaicele obişnuiesc să poarte mult negru, şi am aplicat ojă de unghii roşie pe talpa unuia din ei. Succesul a fost atât de mare încât a devenit un accesoriu permanent“, povesteşte el.

În mod ciudat, creatorul tălpii roşii (care a fost nevoit să se lupte cu Yves Saint Laurent pentru a obţine marca înregistrată a ideii sale) nu are un ideal feminin, pentru că, din experienţa traiului cu surorile sale, ştie că „într-o singură fată sunt 300 de vrăjitori, cu personalităţi multiple. Dar atunci când încep procesul de creaţie, îmi închipui o femeie goală“, s-a confesat el care, în viaţa personală, iubeşte un bărbat.

Din 1997, el îşi împarte viaţa cu arhitectul peisagist Louis Benech, cu care locuieşte când la Paris, când în casa de pe plajă din Lisabona, în castelul de secol al XIII-lea din Vendée (cumpărat împreună cu partenerul său de afaceri Bruno Chamberlain), în palatul din Alep, pe iahtul de pe Nil ori în vila din Luxor.

Vacanţele le petrece, de regulă, în Cuba ori în Grecia, la bordul unui iaht, când adoră să stea şi să citească scrierile lui Hemingway ori să asculte ultimele albume Mika şi Daft Punk. Ce mai, o viaţă trăită pe picior mare, datorată unui stil unic de-a satisface una dintre cele mai mari dorinţe ale femeilor.

Foto: WENN, pagina oficială