FOTO Cu cine s-a căsătorit „dădaca“ Fran Drescher?

Actualizat:

Actriţa americană Fran Drescher, celebră datorită serialului "Dădaca", s-a căsătorit, duminică, pentru a doua oară, ceremonia având loc în casa cu vedere spre plajă a mirilor, din Los Angeles. Actriţa americană, în vârstă de 56 de ani

Actriţa americană Fran Drescher, celebră datorită serialului "Dădaca", s-a căsătorit, duminică, pentru a doua oară, ceremonia având loc în casa cu vedere spre plajă a mirilor, din Los Angeles.

Actriţa americană, în vârstă de 56 de ani, şi soţul său, Shiva Ayyadurai, om de ştiinţă şi antreprenor în vârstă de 50 de ani, s-au cunoscut în urmă cu mai bine de un an, la un eveniment organizat de Deepak Chopra, un scriitor şi promotor al ideii de medicină alternativă, unde Shiva Ayyadurai susţinea un discurs depre inovaţie şi ştiinţă.

Ceremonia a fost una restrânsă, invitaţi fiind doar familiile şi prietenii foarte apropiaţi ai cuplului. Drescher a purtat o rochie semnată Badgley Mischka, iar Ayyadurai, un costum creat de Ralph Lauren.

Fran Drescher a mai fost căsătorită cu Peter Marc Jacobson, de care a divorţat, după 21 de ani de căsnicie, în 1999. Jacobson, care la scurt timp după divorţ i-a mărturisit fostei soţii că este homosexual, colaborează în prezent cu actriţa la diferite scenarii.

Shiva Ayyadurai este un inventator, antreprenor şi om de ştiinţă american de origine indiană. În 1979 a inventat un sistem de comunicare scrisă cu ajutorul computerului, pentru utilizarea in birouri, pe care l-a numit "EMAIL" şi pentru care a înregistrat patentul de invenţie şi drepturile aferente în 1982. Numele programului şi unele afirmaţii făcute ulterior de Ayyadurai au deschis o controversă legată de locul care ar trebui sau nu să i se acorde în istoria tehnologiei informaţiei.

Surprise!!!!! We got married! pic.twitter.com/2PBG1fzz6V — Fran Drescher (@frandrescher) September 8, 2014

Surprise!!!!! We got married! pic.twitter.com/2PBG1fzz6V

— Fran Drescher (@frandrescher) September 8, 2014

@natjcks thx Nat. It's a bloody miracle but I manifested the ONE! @va_shiva http://t.co/Wi0uDdmI13 @ImaRipaholic43 pic.twitter.com/WrC3bnq2YZ — Fran Drescher (@frandrescher) August 19, 2014

@natjcks thx Nat. It's a bloody miracle but I manifested the ONE! @va_shiva http://t.co/Wi0uDdmI13 @ImaRipaholic43 pic.twitter.com/WrC3bnq2YZ

— Fran Drescher (@frandrescher) August 19, 2014



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg