FOTO Cum a arătat vacanţa lui Adrian Năstase?

Actualizat:
1532120 792381940778922 134835236 n jpeg

Înainte de-a trece prin emoţiile unui nou proces intentat lui şi soţiei sale, Dana, fostul premier a avut parte de zile liniştite, în familie. Iată cum au petrecut soţii Năstase.

Înainte de-a trece prin emoţiile unui nou proces intentat lui şi soţiei sale, Dana, fostul premier a avut parte de zile liniştite, în familie. Iată cum au petrecut soţii Năstase.

Ca în fiecare an, familia fostului premier se reuneşte la ferma din Cornu, de pe Valea Prahovei, pentru a petrece Sărbătorile.

Din păcate, anul acesta ninsorile s-au lăsat aşteptate, astfel încât pârtiile au fost prea puţine, lucru constatat şi de Adrian Năstase, care în alţi ani mergea la schi.

Cu toate acestea, cele câteva zile petrecute împreună la munte au fost numai bune pentru reîncărcarea bateriilor, mai ales că 2014 a debutat în forţă pentru ambii soţi Năstase.

image

„Am vizitat multe locuri frumoase, am stat împreună, am petrecut Anul Nou împreună. Astăzi ne întoarcem în Bucureşti, pentru un an – 2014 – care nu ştim cum va fi. Şi nu ştiu de ce, îmi amintesc cuvintele lui Andrew Jackson, «un singur om curajos constituie o majoritate»“, a notat fostul premier, sâmbătă, pe blogul său.

image

vezi aici galeria foto

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg