FOTO Dana Rogoz a dormit sub cerul liber în India

Actualizat:
img 3711 resize jpeg

Dana Rogoz a petrecut aproape trei săptămâni în partea de Nord a Indiei, cu rucsacul în spate. După o documentare serioasă şi toate rezervările făcute din ţară, inclusiv pentru toate cele cinci trenuri

Dana Rogoz a petrecut aproape trei săptămâni în partea de Nord a Indiei, cu rucsacul în spate. După o documentare serioasă şi toate rezervările făcute din ţară, inclusiv pentru toate cele cinci trenuri cu care a călătorit, Dana a trăit în India pe străzi, în mijlocul bazarurilor aglomerate, al manifestaţiilor, al sărăciei, al mirosurilor exotice de condimente şi al unei explozii de culoare în vestimentaţia localnicilor.

Vezi mai multe fotografii aici

“Nu mă aşteptam să văd atât de mulţi oameni dormind pe străzi. Când vezi un documentar, ai senzaţia că poate operatorul, regizorul, au ales o anumită zonă, ca să scoată în evidenţă această latură a Indiei. Dar de fapt, oameni saraci, care dorm pe stradă, sunt aproape peste tot. Şi aglomeraţia nu ai cum să o vezi în poze. Nu ai cum să auzi claxonul continuu al Indiei. Ei în trafic nu semnalizează, claxonează, astfel încât să-i avertizeze pe ceilalţi că sunt în spate, în stanga, în dreapta”, spune vedeta.

image

Plecind din Delhi într-un circuit cu trenul în Rajasthan, Dana a ajuns la Agra, a vizitat Taj Mahalul, iar în aceeaşi zi seara a plecat spre Jaipur, pentru două nopţi. Destinaţia în care a ajuns apoi este, după cum spune chiar ea, poate cel mai frumos oraş pe care l-a văzut în India. “In Jaisalmer toate casele arată ca nişte mici palate, sculptate într-o rocă specifică zonei de deşert...este superb”. Într-una dintre nopţi ea mai trăit o experienţă inedită. Pentru prima dată a dormit în deşert, sub cerul liber.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg