FOTO Elena Gheorghe a sărbătorit cu un All White Party cei 36 de ani împliniţi pe 30 iulie

Actualizat:
1 elena gheorghe allwhite party de ziua ei 36 de ani 1 jpg jpeg

De ziua ei, artista s-a răsfăţat cu o petrecere în alb organizată într-un local din Floreasca.

Este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe de la noi, dar şi una dintre cele mai sexy prezenţe. În plus, are o familie frumoasă şi, în toţi aceşti ani în care a performat pe toate scenele din România, de când era solista trupei Mandinga şi până acum, a avut un parcurs de invidiat.

La cei 36 de ani ai săi, Elena Gheorghe se poate mândri cu un repertoriu latino-dance cunoscut, dar şi cu unul aromân foarte apreciat, a avut o prezenţă notabilă la Eurovision în anul 2009 cu piesa "Balkan Girls" şi şi-a format propria trupă, alături de care promovează des muzica machedonă, prin prisma originii sale pe linie paternă.

Mai puţini îşi amintesc şi că, în anul 2001, era cel mai tânăr participant al Festivalului Mamaia, după care a făcut parte din trupa Viva, alături de Adela Popescu.

Totodată, frumuseţea şi prospeţimea ei atrag rivalitate. Cum altfel, de vreme ce Elena Gheorghe arată, chiar şi după două sarcini, ca o adolescentă? Desigur, responsabilă este şi gena moştenită de la frumoasa ei mamă, cântăreaţa de muzică populară Marioara Man Gheorghe, transmisă şi surorii sale, Ana, dar şi celor doi copii pe care Elena îi are cu Cornel Ene, Nicholas Răzvan (9) şi Amelie Nicole (4).

Iată, deci, câte lucruri are de sărbătorit, dimpreună cu relaxarea condiţiilor de organizare a evenimentelor, care a redeschis şirul concertelor.

        View this post on Instagram                       A post shared by ELENA (@elenagheorgheofficial)

View this post on Instagram

A post shared by ELENA (@elenagheorgheofficial)

"La 36 de ani sunt o femeie împlinită!", spune Elena Gheorghe. "Am o familie frumoasă, prieteni dragi alături, nu mulţi, dar buni, am o comunitate faină care îmi este aproape şi bucuria de a cânta, de a dărui din ce mi-a dat El! Sunt recunoscătoare pentru tot ce am!", a notat ea în dreptul câtorva instantanee realizate la petrecerea în alb dată într-un club din cartierul bucureştean Floreasca.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg