FOTO Eugenie Bouchard, adversara Simonei Halep, în ipostaze hot

Actualizat:
eugenie jpeg

Aşa cum bine ştim, drumul Simonei Halep s-a oprit, ieri, în semifinalele prestigiosului turneu de la Wimbledon, după ce românca, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, fost învinsă cu scorul de 7-6 (5), 6-2 de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13.

Aşa cum bine ştim, drumul Simonei Halep s-a oprit, ieri, în semifinalele prestigiosului turneu de la Wimbledon, după ce românca, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, fost învinsă cu scorul de 7-6 (5), 6-2 de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13.

După meci, Simona a declarat că a fost dificil să continue meciul cu Eugenie Bouchard după ce s-a accidentat la gleznă şi a precizat că nu avea cum să câştige această partidă.

"Mi-am sucit glezna şi apoi a fost dificil să mai continui. Pe moment am simţit o mare durere, dar în timp a mai trecut. Oricum, nu am putut să împing în picioare. După accidentare, primul serviciu a fost mult mai slab. În tie-break am servit bine până la 3-2, dar apoi ea a avut puţină şansă, a ajutat-o şi banda fileului. Bouchard apoi a jucat foarte bine. Tie-break-ul a fost momentul cheie al partidei, după ce l-am pierdut nu am mai putut să mă concentrez. Bouchard a fost avantajată de suprafaţa de joc. A putut să stea în spatele terenului şi să lovească puternic şi rapid, mai ales că a avut şi încredere. Este o foarte bună jucătoare şi în curând va ajunge foarte sus", a spus Halep.

Pe de altă parte, tânăra Eugenie Bouchard, în vârstă de 20 de ani, senzaţia actuală din tenisul feminin, priveşte marea finală cu mare încredere, acolo urmând să joace împotriva cehoaicei Petra Kvitova.

Frumuseţea tinerei canadience i-a atras acesteia o legiune de fani, care îi urmăresc fidel fiecare meci. Mai mult, înaintea turneului de la Wimbledon, prestigioasa publicaţie Daily Mail a realizat un pictorial altfel cu Eugenie, în care aceasta apare purtând ţinute elegante şi pantofi stiletto.

Foto stânga: Eugenie, alături de sora ei geamănă, Beatrice

image
image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg