FOTO Eva Mendes, într-o ţinută de 6 dolari la prima apariţie pe covorul roşu

Actualizat:
eva 3 jpeg

Acum poartă numai ţinute semnate de cei mari designeri ai lumii, însă lucrurile n-au stat dintotdeauna astfel. La începutul carierei sale, Eva Mendes nu era, asemenea multor altor staruri, foarte înstărită şi nu dispunea

Acum poartă numai ţinute semnate de cei mari designeri ai lumii, însă lucrurile n-au stat dintotdeauna astfel. La începutul carierei sale, Eva Mendes nu era, asemenea multor altor staruri, foarte înstărită şi nu dispunea de resursele necesare pentru a avea o ţinută demnă de covorul roşu. Dar, asta nu înseamnă că vedeta nu încerca să arate cât mai prezentabil posibil atunci când trebuia să aibă vreo apariţie publică.

Zilele trecute, actriţa a distribuit pe reţelele de socializare o imagine de la începutul carierei sale, atunci când a păşit pentru prima dată pe covorul roşu. Eva purta în acea fotografie o rochie simplă, albă, pe care a luat-o dintr-un magazin modest contra sumei de şase dolari.

image

Actriţa a împărtăşit cu fanii săi această imagine de acum 14 ani şi a menţionat că s-a pregătit de una singura pentru acea apariţie. Dacă acum are la dispoziţie o armată de stilişti, pe atunci actriţa şi-a făcut singură părul şi s-a machiat după propria intuiţie. Cât despre rochie, actriţa recunoaşte că este vorba de una foarte ieftină şi că adoră să meargă în astfel de magazine modeste pentru a ”vâna” obiecte vestimentare deosebite.

Curajoasă declaraţie, nu?



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg