FOTO Exclusiv! Irina Mohora & Marius Badea. Cum a fost la nunta lor?

Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de când prezentatoarea TVR avea 20 ani, deşi Irina l-a iubit în taină încă de la 16. Maturitatea lui Marius combinată cu exuberanţa Irinei au dus la consolidarea unui cuplu ce a sfidat regulile moderne, scriindu-şi povestea în mod clasic

Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de când prezentatoarea TVR avea 20 ani, deşi Irina l-a iubit în taină încă de la 16. Maturitatea lui Marius combinată cu exuberanţa Irinei au dus la consolidarea unui cuplu ce a sfidat regulile moderne, scriindu-şi povestea în mod clasic, cu o răb­dare rar întâlnită în zilele noastre. OK! vă prezintă în imagini povestea frumoasei zile de 23 august.

Dacă te întorci în timp şi îţi aminteşti cum a început povestea voastră, cum o vezi cu ochii de acum şi ce ai trăit atunci?

Irina Când rememorez începutul, nu pot să nu zâmbesc. Chiar vorbind cu Marius, ne apucă râsul pe amândoi, chiar dacă acum 13 ani, cînd ne-am cumoscut, nu prea îmi venea să râd. Pe scurt, noi am avut parte de două începuturi. Primul, atunci când ne-am văzut pentru prima dată, şi al doilea reprezentând începutul poveştii noastre de iubire. Între cele două a fost o distanţă de patru ani. A du­rat atât pentru că atunci când ne-am întâlnit pri­ma oară, eu aveam 16 ani. Mama mă lăsa foarte rar să ies în club cu colegii de liceu şi într-una din acele dăţi, el m-a văzut, am vorbit şi, la final, mi-a cerut numărul de telefon. M-a sunat după câteva zile şi aşa am avut prima întâlnire… Şi ultima. M-a luat de acasă, am fost la o cafenea şi în timpul discuţiei m-a întrebat câţi ani am. Evident că am minţit şi i-am zis că 18. Ba că sunt la o facultate, ba la alta, că uitasem ce i-am zis prima dată. Apoi, ca să o dreg, am zis că studiez la două facultăţi. El s-a prins că eram minoră, a chemat un taxi şi m-a trimis acasă. Nu mi s-a părut politicos, dar eram deja îndrăgos­tită. Au urmat patru ani în care mă suna cam din şase în şase luni. De fiecare dată când vorbeam la telefon, stabileam să ne vedem a doua zi la o ca­fea. Nu numai că a doua zi nu mai dădea niciun semn, dar mă suna abia după alte şase luni. Eu cred foarte tare că atunci când ceva trebuie să se întâmple, se va întâmpla. Şi nu cred în coincidenţe. La 20 de ani, revenită după şase luni în India, ne vedem întâmplător în acelaşi club în care ne văzu­sem pentru prima dată. Vine la mine ca o săgeată şi spune: „Te-ai făcut femeie, te sun mâine să ieşim la o cafea“. Evident că nu l-am crezut, însă a sunat şi ne-am văzut… De atunci, timp de un an de zile, ne-am văzut în fiecare zi, fără nicio excepţie.

De câţi ani sunteţi împreună şi ce crezi că a făcut ca relaţia să meargă?

Suntem de nouă ani împreună şi nu ne-am plictisit unul de celălalt nicio clipă. Ieşim foarte des doar noi doi. A contat foarte mult faptul că amândoi am ştiut foarte clar ceea ce vrem. Ne completăm foarte bine. El este un bărbat foarte înţelept, echilibrat, cu multă răbdare, eu fiind ceva mai impulsivă.

Şi cum te-a cerut Marius de soţie?

Trecuse aproape un an de când eram împre­ună şi ne gândeam cum să sărbătorim. Am zis că o cină ar fi banal, aşa că am ales să plecăm la Sighişoara, unde se făcea şi echitaţie. Am făcut bagajele pentru amândoi, urma să fie frig şi am pus numai haine groase. A doua zi m-am trezit la aeroport cu paşaportul şi biletul de avion în mână, cu destinaţia Paris. Am fost aşa de fericită, am crezut că asta e surpriza pentru aniversarea noastră. A ţinut inelul ascuns patru zile, pentru că nu găsea niciun loc potrivit. Nu vă mai spun că afară erau 29 de grade şi noi aveam haine groase, de călărie. În ultima zi am mers la Ver­sailles, ne-am plimbat prin grădini şi am decis să luăm barca şi să vâslim pe lac. În mijlocul lacului, s-a aşezat în genunchi în barcă şi mi-a spus că ar vrea să fiu soţia lui, dându-mi inelul care era fix măsura mea.

Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi împreună, înainte să spuneţi „DA“?

Pe lânga cererea în căsătorie, îmi amintesc de un Valentine’s Day, când mi-a închiriat trenule­ţul de la McDonald’s, l-a umplut cu bile colorate, din acelea în care se aruncă copiii mici, şi mi-a adus mariachi să-mi cânte o serenadă.

Se spune că într-o relaţie trebuie să iubeşti defectele celuilalt, calităţile fiind uşor de iubit. Este Marius la fel ca la început? S-a schimbat ceva de atunci între voi, cum îl vezi acum?

Da, trebuie să iubeşti totul foarte mult şi e ne­voie de reciprocitate în tot. Cu siguranţă îl apre­ciez acum mai mult decât atunci. Am avut timp să ne cunoaştem, să ne descoperim calităţile şi defectele. Să le acceptăm, să discutăm despre ele, am învăţat să fim toleranţi şi să ne respectăm ne­voile. Dacă la început era bărbatul de care eram îndrăgostită, acum este şi bărbatul pe care îl ad­mir şi de care sunt foarte mândră.

Dar tu crezi că ai rămas la fel sau maturizarea relaţiei te-a influenţat?

Evident că m-am schimbat, am crescut şi se­parat, dar şi împreună. Mi-a dat încredere în mine şi nu mi-a îngrădit niciodată personalita­tea. M-a încurajat să fac tot ce vreau, îmi înţelege progamul nebun şi îmi dă sfaturi. Nu îmi spune niciodată că nu pot. Dacă nu ne dădeam libertate absolută, evident având nişte limite ale bunului simţ, nu ştiu dacă rezistam atât.

Cum au evoluat pregătirile pentru ziua cea mare? Cum aţi ales locaţia, ţinutele, verighetele, cine vă sunt părinţii spirituali?

Anul trecut, am fost să bem o cafea cu un prieten la Club Snagov şi m-am îndrăgostit de locul acela, nu am vrut să mai văd nicio altă locaţie pentru nuntă. Restul a fost simplu, fără bătăi de cap. Nu ne-am dorit o nuntă mare, am avut puţin peste 100 de invitaţi. În cazul verighetelor, ştiam că le vrem din aur alb, pentru că aşa era şi inelul de logodnă. Rochia, semnată Pronovias, a fost perfectă, toată lumea m-a felicitat pentru alegere. Îmi doream să mă simt confortabil în ea şi am reuşit să dansez până la 7 dimineaţa. Naşii sunt prieteni dragi, Aida şi Robert Bădescu. Ne-am simţit înotdeauna foarte bine alături de ei, iar la nuntă, naşul a fost dansatorul serii.

Şi totuşi, ce a fost cel mai stresant?

Am avut griji legate doar de vreme. Anunţase­ră furtuni, fulgere şi vânt puternic şi mă îngrijora confortul invitaţilor, mai ales că era totul în aer liber. Cineva, acolo sus, mă iubeşte şi contrar pro­gnozelor, a fost o zi însorită şi călduroasă. Chiar în momentul în care mergeam spre altar, a ieşit un soare puternic, apoi în timpul slujbei a plouat foarte tare, dar foarte puţin, iar la final, preotul le-a arătat invitaţilor curcubeul. A fost superb, mai frumos decât mi-aş fi imaginat şi am înţeles că perfecţiunea e compusă din imperfecţiuni.

Şi care a fost cel mai emoţionant moment?

Cu siguranţă cel în care fratele meu m-a con­dus către altar. Nici acum nu ştiu care a fost mai emoţionat, eu sau el. A fost, de altfel, singurul moment în care am plâns de bucurie.

Te-ai lăsat furată?

Nu am fost furată pentru că nu mi-am dorit să pierd niciun moment din nuntă, voiam să fiu alături de invitaţi.

De ce Sicilia ca destinaţie pentru luna de miere?

Era o destinaţie nebifată pe lista noastră, iar asta a fost ocazia ideală. Taormina este un loc liniştit, romantic, pitoresc, ideal pentru luna de miere. Amuzant a fost că noi ne-am căsătorit pe 23 august, iar când am ajuns, cei de la hotel ne pregătiseră camera cu numărul 23.

Sunteţi de mult timp împreună. V-aţi gândit la copii şi înainte de nuntă, dar aţi vrut să faceţi totul ca la carte sau credeţi că nu a fost momentul până acum?

Ne dorim doi copilaşi, dar nu ne-am propus când să-i facem, nu ne-am dat vreun deadline. Însă cu siguranţă nu vom aştepta încă nouă ani.

Foto: Andreea Olteanu/ www.andreeaolteanu.ro