FOTO JLo şi Ben Affleck fac un pas înainte în relaţia lor: iată cum arată luxoasa proprietate în care vor să se mute împreună!

Actualizat:
1 jlo si ben affleck 2 jpg jpeg

Lucrurile par să se stabilizeze între cei doi - cel puţin asta dă de înţeles cea mai recentă preocupare a starurilor

JLo şi Ben au fost văzuţi ieri în timp ce... au plecat împreună cu un agent imobiliar pentru a vizita case în Los Angeles. Da, cam aşa fac cuplurile atunci când vor să se mute împreună. Iar pentru acest pas important în relaţia lor se pare că-şi doresc tot luxul din lume şi nu se uită la bani. Cei doi au vizitat unele dintre cele mai scumpe case din Los Angeles, inclusiv o proprietate în valoare de 65 de milioane de dolari. Ben a condus calm de la o proprietate la alta, confruntându-se şi cu traficul din Los Angeles, în vreme ce JLo a fost mai agitată de circulaţia aglomerată. Pentru a linişti momentan lucrurile, o sursă apropiată cuplului a declarat pentru TMZ că, de fapt, Ben doar o însoţea pe iubita lui în căutarea unei case. Cu toate acestea, aceeaşi sursă a precizat că JLo îşi doreşte o mega-vilă, mai mare decât a avut până acum. Aşadar, cu siguranţă planurile sunt legate şi de Ben. "Ben şi Jen petrec împreună aproape fiecare seară şi noapte atunci când nu muncesc. Şi plănuiesc să se mute împreună foarte curând", susţine, de cealaltă parte, o altă sursă. "Sunt pregătiţi să facă următorii paşi în relaţie pentru că vor să-şi petreacă tot restul vieţii împreună şi şi-au dat seama că au descoperit dragostea adevărată", a comentat aceeaşi sursă. Recent, Jennifer a vizitat şi şcolile din vecinătate, pentru a se hotărî la ce instituţie de învăţământ îşi va transfera copiii, pentru că nu mai există nicio îndoială că vrea să se stabilească în LA. şi să lase în urmă Miami, unde locuia până acum - şi unde copiii erau mai aproape de tatăl lor, Marc Anthony. Vezi în galeria foto cum arată casa care le-a plăcut cel mai mult. Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg