FOTO Laura Cosoi a avut o lună de miere exotică

Actualizat:
Laura Cosoi Maldive 411 jpeg

După o nuntă de basm a urmat o vacanţă de vis în doi. Iată detaliile.

Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean şi-au spus „Da“ pe 8 august, având parte de trei petreceri: una de cununie civilă şi două de cununie religioasă.

Şi, după atâta petrecere şi voie bună, era timpul să sărbătorească şi în doi, departe de ochii curioşilor. Unde? În Maldive.

image

„Am vrut să mergem într-un loc unde să nu ne plimbăm, să avem condiţii bune, să nu zburăm foarte mult (tocmai ne întorsesem din China şi America), să fim răsfăţaţi şi să avem vreme bună. În Maldive este sezonul ploios, dar, după ce am urmărit webcam-urile, ne-am dat seama că vremea este schimbătoare – acum trage o rafală de ploaie după care imediat iese soarele“, a explicat Laura pe blogul personal de ce au ales această destinaţie.

image

„După ce ne-am documentat destul de bine, am ales resortul Baros, pe o insulă micuţă (de doar 500 m) pe care ajungi cu barca din Male în 20 de minute. Ne-am ales bungalow-ul pe apă, cu piscină. Totul este superb pe această insulă. De la peisaje, apă limpede, până la mâncare şi servicii“, laudă Laura turismul din Maldive.

image

„Am stat 8 zile şi ne-am bucurat din plin de momente relaxante pe şezlong, de băile în Oceanul Indian cu a lui fantastică viaţă marină, am făcut snorkeling ziua, dar şi noaptea, am înotat cu rechinii (vegetarieni, spun cei din staff) şi broaştele ţestoase, am mers la sală, ne-am plimbat cu un caiac cu fundul transparent, am jucat tenis de masă, am dormit, am citit, am savurat mâncărurile specifice şi programul artistic, concertele, pregătite special pentru noi. Totul este foarte bine gândit, intim, privat, în aşa fel încât să nu te întâlneşti cu ceilalţi turişti“, ne-a mai povestit ea, pe larg, programul ei şi-al proaspătului ei soţ.

image

Foto: blogul personal



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg