FOTO Primele imagini cu fiica lui Michael Jackson după ce a încercat să se sinucidă! Şi-a tăiat venele din cauza noilor acuzaţii de pedofilie aduse tatălui ei?

Actualizat:
7 2 jpg jpeg

După recenta lansare, documentarul Leaving Neverland a stârnit multe reacţii negative la adresa lui Michael Jackson, iar fiica fostului Rege Pop a fost cu siguranţă zdruncinată de noile acuzaţii de pedofilie aduse tatălui ei. Modelul de 20 de ani a atras, weekendul acesta, atenţia asupra ei după ce a fost spitalizată în urma unei încercări de a-şi lua viaţa.

Cu toţii ne-am ţinut puţin respiraţia când am aflat, pe 16 martie, că Paris Jackson a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale şi că motivul spitalizării ei a fost încercarea de a se sinucide. Cel puţin acestea au fost zvonurile care au circulat sâmbătă despre fiica regretatului MJ - Paris a ajuns de urgenţă la spital după ce şi-ar fi tăiat venele! Iar poliţia din LA a confirmat că s-a prezentat la domiciliul vedetei pentru o tantativă de sinucidere!

gettyimages 1076456046 jpg jpeg

De fapt, toată presa americană a scris despre acest subiect în cursul zilei de 16 martie, când Poliţia a primit un apel din casa vedetei, în jurul orei 7.30 am, cu privire la tentativa lui Paris de a-şi lua viaţa. Vedeta a fost transportată imediat la camera de gardă, unde a intrat de urgenţă în îngrijirea medicilor şi a asistentelor. Jackson a fost externată în jurul orei 13.45, sub stricta supraveghere a echipei care se ocupă de ea. Aceste informaţii au fost confirmate de mai multe surse din anturajul lui Paris pentru tabloidele de peste Ocean.

Numai vedeta a infirmat.

Fiica lui Michael Jackson a infirmat, în cursul aceleaşi zile, zvonurile în stilul ei caracteristic. “Să vă ia naiba de mincinoşi nenorociţi!”, a scris ea sâmbătă, pe Twitter, un mesaj furios la adresa celor care au presupus că modelul a încercat să se sinucidă.

Mai mult, Paris s-a lăsat fotografiată pe străzile din Los Angeles tot în cursul zilei de sâmbătă, alături de iubitul ei, Gabriel Glenn, când cei doi amorezi au mers la film împreună. Jackson a părut binedispusă şi perfect sănătoasă în imaginile publicate de presa americană în aceeaşi zi în care apăruseră zvonurile că a avut o cădere nervoasă, care a necesitat îngrijiri medicale de urgenţă.

Poţi vedea primele imagini cu Paris Jackson după ce a încercat să se sinucidă în galeria foto! Sursa: Just Jared

Şi atunci ce s-a întâmplat cu Paris de a fost nevoită să ajungă la spital? Care este varianta oficială? După cum ne aşteptam, ea n-a intrat în detalii răspunzând la această întrebare, ci doar i-a numit mincinoşi pe cei care susţin că şi-ar fi tăiat venele în timpul weekendului.

3 jpg jpeg

Însă, cineva din apropierea fiicei lui MJ a emis un comunicat de presă, în care a declarat că Jackson a “necesitat îngrijiri medicale” din cauza unui accident suferit în cursul zilei de 16 martie, dar că vedeta “se odihneşte acasă şi face foarte bine”. Rămâne de văzut cât de bine face Paris, mai ales că modelul a demonstrat şi cu alte ocazii că are o instabilitate emoţională crescută şi n-ar fi pentru prima dată când ar încerca să se sinucidă. În 2013, Paris a încercat să-şi pună capăt zilelor şi a vorbit apoi deschis despre depresia cruntă de care suferă.

În ceea ce priveşte documentarul în care tatăl ei este portretizat ca un adevărat pedofil, Paris îi ia apărarea lui Michael, susţinându-i nevinovăţia, cu toate că nu a văzut, până în ziua de azi, Leaving Neverland. Sau poate că şi-a aruncat totuşi un ochi, weekendul acesta, peste imaginile cutremurătoare cu tatăl ei şi "prietenii" lui speciali, minori, care apar în documentar... Dacă e să luăm în calcul confimarea poliţiei americane că s-a prezentat acasă la vedetă pentru o tentativă de sinucidere, nu mai avem dubii că Paris a încercat din nou să-şi ia viaţa!

Paris, alături de tatăl ei, Michael Jackson

2222222 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg
cindy crawford gettyimages jpg
Pedro Sánchez, GettyImages (4) jpg
FotoJet (64) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0484321025 jpg
mugurel vrabete jpeg
Nicole Kidman foto nino munoz pentru Variety jpg
Selena Benny png
FotoJet (63) jpg
Marius Borg, Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon Foto Profimedia jpg
Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa FOTO Profimedia
Daniel Craig, Rachel Weisz, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez concert decembrie 2025 Facebook Jennifer Lopez jpg
Risvan Vlad Rusu jpg
David și Victoria Beckham, foto Instagram jpg
Daciana Sârbu povestind la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea la Antena 3 despre Irina Ponta   captură de ecran (8) png
FotoJet (61) jpg
Giulia Nahmany Eurovision 2026 (1) jpg