FOTO Royal selfie: si Kate şi William s-au pozat cu publicul

Actualizat:
article 2606441 1d24d00d00000578 558 634x476 jpeg

Aflaţi în vizită în Australian, Ducii de Cambridgeau intrat şi ei în trendul fotografiilor selfie, pozându-se cu fanii lor, în timp ce se plimbau ieri prin Sidney. Unele dintre poze au fost imediat urcate pe reţelele de socializare, bineînţeles.

Aflaţi în vizită în Australian, Ducii de Cambridgeau intrat şi ei în trendul fotografiilor selfie, pozându-se cu fanii lor, în timp ce se plimbau ieri prin Sidney. Unele dintre poze au fost imediat urcate pe reţelele de socializare, bineînţeles.

image

Spre norocul unor persoane prezente la vizita regală, precum Nina Kiwarkis – care aşteaptă un transplant de inimă şi de plămân, cuplul a fost foarte deschis rugăminţilor de-a se poza. “Credeam că William va spune nu, dar n-a fost aşa. Mi-a urat numai bine.”, a spus Nina (52).

image

O altă fană a prezenţelor regale britanice s-a pozat cu ducesa, care a fost luată uşor pe nepregătite de click. Şi copiii au convins-o pe Kate să se pozeze cu ei, în cursul zilei de luni, în Christchurch, poză care deja a fost republicată de sute de ori cu hashtagul #besteverselfie.

image

Credeţi că pozele lor selfie sunt mai populare decât celebrul selfie al lui Ellen DeGeneres de la Oscaruri?



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg