FOTO Tatăl actriţei Manuela Hărăbor a primit premiul special Gopo. Cine este Enache Hărăbor şi care este legătura sa cu lumea filmului
Deşi numele său e mai puţin cunoscut marelui public, el şi-a pus amprenta pe multe dintre producţiile cinematografice româneşti. Şi, la 94 de ani, şi-a primit laurii în faţa unei noii generaţii de cineaşti.
Ediţia de marţi seară a Premiilor Gopo a avut parte de un moment special tată-fiică, împărtăşit de o actriţă celebră, frumoasa Manuela Hărăbor, şi de părintele său talentat, Enache Hărăbor. Un moment în care celebra „Pădureanca” n-a mai fost ea cea nominalizată, premiată sau aplaudată, ci cea care şi-a privit tatăl, cunoscut pentru munca sa din culisele cinematografiei, dar rămas necunoscut publicului, păşind pentru prima dată în lumină, pentru a fi aplaudat la scenă deschisă.
La cei 94 de ani ai săi, Enache Hărăbor s-a numărat printre laureaţii celei de-a 15-a ediţii a Galei Gopo, ca o încununare a muncii de o viaţă în Studioul Cinematografic Bucureşti de la Buftea. Târziu, ce-i drept, dar onorant şi îmbucurător.
Dar cine este Enache Hărăbor şi care este legătura sa cu lumea filmului? „Destinul lui a fost împletit cu destinul Studioului“, povesteşte chiar fiica sa, Manuela. „Tatăl meu a fost printre cei care au pus piatra de temelie şi, ca o ironie a sorţii, la puţin timp după ce s-a pensionat, porţile Studioul s-au închis. Tatăl meu a fost singurul sculptor-machetist din Buftea şi prin mâinile lui au trecut mii de machete, sculpturi, măşti şi modelaje. Mărturie rămân nenumăratele filme la care a lucrat. „Galax“, „Toate pânzele sus“, „Aurel Vlaicu“, „Veronica“, „Mircea“, „Un echipaj pentru Singapore“, „Secretul armei...secrete“, „Lumini şi umbre“, „Dragostea şi revoluţia“, „Ultima frontieră a morţii“, „Columna“, „Mihai Viteazul“, „Bătălie pentru Roma“ şi foarte multe altele.
„Tatăl meu este cel mai talentat om pe care l-am întâlnit vreodată, imaginaţia şi creaţia lui depăşind cu mult cerinţele tuturor regizorilor şi scenografilor cu care a colaborat. Un om cu un bun-simţ desăvârşit şi de o modestie rar întâlnită. S-a apropiat de fiecare lucrare cu un zâmbet şi cu promisiunea de a încerca. Şi rezultatul a fost de fiecare dată o adevărată operă de artă“, mai spune Manuela Hărăbor, mândră de tatăl său.
Cum a fost să urce pe scenă la venerabila vârstă de 94 de ani? „Tatăl meu a primit Trofeul Gopo cu bucurie şi emoţie, dar şi cu oarecare mirare. El spunea de fiecare dată că a fost de datoria lui să accepte fiecare lucrare, fiind angajat la Studioului în departamentul de filmări combinate. Sunt multe filme în care numele lui nici măcar nu se regăseşte pe generic, dar la care a scos din impas pe mulţi creatori.“
„Tatăl meu a rămas printre ultimii dintre mohicani între cei care au pus bazele cinematografiei româneşti şi singurul lui regret a fost că aseară nu a putut să împărtăşească bucuria cu foştii lui colegi, cu regizorii cu care a lucrat, marea majoritate fiind plecaţi dintre noi, dar pe care îi poartă în suflet şi îi pomeneşte cu pioşenie. Au rămas foarte puţini dintre cei care pot da mărturie despre talentul inegalabil al tatălui meu şi mulţumesc încă o dată regizoarei Elisabeta Bostan, scenografului Ioan Nedelcu şi domnului Dumitru Gaiţă pentru felul în care l-au elogiat pe tata.“
FOTO: Cristian Radu Nema, Jimmy Catson
