FOTO Teo Trandafir s-a căsătorit

Actualizat:
teo trandafir se casatoreste astazi la buftea 5 size1 jpeg

Sâmbătă, vedeta Pro TV şi iubitul său, Constantin Iosef, şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii intime, doar în prezenţa familiei şi a celor mai apropiaţi prieteni.

Sâmbătă, vedeta Pro TV şi iubitul său, Constantin Iosef, şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii intime, doar în prezenţa familiei şi a celor mai apropiaţi prieteni.

Dacă pe 1 iunie, Teo a sărbătorit împreună cu fetiţa ei, Maia (8), Ziua Copilului, a doua zi, când ea însăşi a fost sărbătorita – căci a împlinit 43 de ani – a avut un motiv în plus să petreacă: s-a căsătorit cu iubitul său, Constantin Iosef, pe care l-a descoperit pe Facebook, dar care este şi singurul bărbat care a convins-o că are motive serioase să meargă la altar.

Atât cununia religioasă, cât şi petrecerea au avut loc la Buftea, iar invitaţii au fost doar câţiva, căci Teo a mărturisit că-şi doreşte să aibă o nuntă mică, alături de apropiaţi.

image

La dorinţa mirilor, cununia religioasa s-a desfăşurat în aer liber, în apropierea cortului, chiar pe pajiştea de la Buftea.

Decorul din cortul de nuntă a fost unul de vis, elegant, romantic, de care s-a ocupat exclusiv naşa lui Teo Trandafir, patroana unei firme de evenimente, astfel că organizarea nunţii a fost un cadou pentru ziua miresei, despre care vedeta n-a ştiut absolut nimic, Teo declarând, la un moment dat, că va fi doar musafir.

Şi muzica a fost tot o surpriză: Holograf, Taxi, Mircea Baniciu, dar şi Mihai Mărgineanu au întreţin atmosfera pentru invitaţi.

vezi aici galeria foto Cât despre rochia de mireasă aleasă, Teo a declarat că “e frumoasă, îmi place foarte mult. În partea de sus este simplă, iar în partea de jos are un fel de fotă. Voi avea şi o a doua ţinută. Voi avea o rochie de mireasă şi o rochie şi de mai mireasă!", a spus entuziasmată vedeta Pro TV.

În ceea ce priveşte luna de miere, vedeta a anunţat că o mai amână puţin, deoarece în perioada imediat următoare are multe treburi de finalizat.

Casă de piatră şi să fie într-un ceas bun!

Foto: Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg