FOTO Uite câte kilograme a acumulat Jessica Biel până în luna a 8-a de sarcină!

Actualizat:
jessica biel insarcinata 0 jpeg

Deşi se află în ultimul trimestru de sarcină, Jessica Biel nu pare dispusă să lase îndatoririle profesionale deoparte, pentru a se pregăti pentru naştere. Actriţa în vârstă de 32 de ani profită la maximum de tot timpul

Deşi se află în ultimul trimestru de sarcină, Jessica Biel nu pare dispusă să lase îndatoririle profesionale deoparte, pentru a se pregăti pentru naştere. Actriţa în vârstă de 32 de ani profită la maximum de tot timpul liber, de dinaintea naşterii primului său copil, chiar dacă asta implică statul în picioare mai mult decât este recomandat de către orice doctor obstetrician.

Aceasta a fost văzută pe platoul de filmări al peliculei ”The Devil and The Deep Blue Sea”, film pe care îl produce, dar şi-n care apare în calitate de actriţă. În timp ce pentru multe dintre viitoare mămici a depune efort fizic în luna a opta este un lucru aaproape de neconceput, pentru Jessica Biel este un lucru necesar.

image

Însă, chiar dacă Jessica nu vrea să renunţe la filmări, corpul ei dă primele semne de oboseală. Kilogramele acumulate de-a lungul sarcinii o fac pe aceasta să resimtă mai des oboseala, iar chipul ei pare şters.

image

Sursă foto: getty Images / Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg