FOTO Uite cum arată casa secretă a lui Tom Cruise!

Actualizat:
cruise 1 jpeg

Faimosul star din "Mission: Impossible" a reuşit imposibilul: să ţină secretă o reşedinţă de pe dealurile Hollywoodului, având ca adresă oficială o a doua proprietate, aflată în Beverly Hills. Ziariştii de la "Variety" şi "LA Times" l-au descoperit, însă!

Faimosul star din "Mission: Impossible" a reuşit imposibilul: să ţină secretă o reşedinţă de pe dealurile Hollywoodului, având ca adresă oficială o a doua proprietate, aflată în Beverly Hills. Ziariştii de la "Variety" şi "LA Times" l-au descoperit, însă!

Poate că n-ar trebui să ne mire acest lucru venit din partea celui mai celebru scientolog, care a reuşit să adune atâta mister în jurul său, legat de sexualitatea lui, mariajele sale şi relaţia cu Biserica Scientologică. De data aceasta, însă, unul dintre secretele lui, care se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, a ieşit la iveală - e vorba de o reşedinţă (formată de, fapt, din două corpuri de clădire), care tocmai a fost scoasă la vânzare cu preţul de 13 milioane de dolari. Una dintre clădiri, cu accente în stilul caselor din Toscana, are trei dormitoare şi pereţi din sticlă ce oferă o panoramă superbă până spre Sunset Strip.

Cea de-a doua clădire are patru dormitoare, lambriuri din lemn de stejar şi un living room impresionant, cu şemineu. Ciudat este că, potrivit revistei "Variety", pământul a fost cumpărat în 2005 de două corporaţii misterioase, ulterior acolo fiind construite cele două clădiri. Acum, însă, cei de la "Variety" au descoperit că Tom Cruise e asociat cu cele două corporaţii. Oare în ce scop a folosit Tom această proprietate? Căci, pentru orice alte activităţi de neascuns, Cruise figura la cealaltă casă, cea din Beverly Hills. Iar cele două corporaţii nu au cumva legătură cu Biserica Scientologică? Iată mai jos imagini ale proprietăţii.

image
image
image
image
image
image

Foto: Keller Williams Realty, WENN



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg