FOTO&VIDEO All pink! Petrecere tematică ”Barbie” pentru mica răsfățată a Adelinei Pestrițu

Zeny a avut parte de-o zi de naștere de poveste, cu baloane, tort și candy bar în toate nuanțele de roz, exact ca în lumea celei mai faimoase păpuși din lume.

Adelina Pestritu, petrecere tematica Barbie pentru Zeny   Instagram jpg

Curentul ”Barbie”, revenit puternic în modă, amenajări și gadget-uri, grație lansării filmului cu Margot Robbie și Ryan Gosling a invadat și zona de organizări de evenimente. Astfel că, dacă până acum fetițele își doreau petreceri cu prințese, acum toate își doresc un party Barbie, cu jucării, confetti, baloane și prăjituri pictate în roz, ca o întreagă lume a păpușii lor preferate.

Iar Adelina Pestrițu, care a experimentat ea însăși în urmă cu o lună cum e să fii o Barbie Doll, pentru un pictorial, și-a dorit ca și fetița ei să intre într-o astfel de poveste, gândind pentru petrecerea ei de 5 ani un eveniment all-pink, într-o splendidă locație cu piscină din Snagov.

De la baloane umflate cu heliu, plutind pe apă sau cele de săpun, luminițe, flori, elemente de decor și aranjamente de masă și până la cornere tematice, diverse căsuțe și castele, saltele gonflabile și alte locuri de joacă, totul a fost rupt parcă din lumea roz a lui Barbie. A fost adusă chiar și o motoretă roz Vespa! Cei mai mici invitați au fost răsfățați cu vată de zahăr, un candy bar de vis, numere cu animatori, ba chiar și un spațiu beauty, unde fetițele s-au lăsat pe mâna unor hairstiliști care le-au împletit codițe cu panglici haioase.

Ce i-au urat Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea fetiței lor răsfățate, Zeny? ”Viața îți poate aduce multe provocări, dar întotdeauna să-ți amintești că ești mai puternică decât te gândești, mai bună decât crezi și mai iubită decât îți imaginezi. 👨‍👩‍👧Vom fi mereu lângă tine să te susținem și să te protejăm cu orice preț. Cu multă iubire, mama și tata 🤍”

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg