FOTO/VIDEO Alexandru Ciucu a sărbătorit 75 de ani de artă vestimentară în familia sa

Actualizat:
img 0539 jpeg

Anul acesta, meşteşugul croitoriei a împlinit trei sferturi de veac sub patentul Ciucu, de-a lungul a trei generaţii de couturieri. Un moment marcat select, cu un documentar de familie, o colecţie de fotografii şi o serie de timbre.

Anul acesta, meşteşugul croitoriei a împlinit trei sferturi de veac sub patentul Ciucu, de-a lungul a trei generaţii de couturieri. Un moment marcat select, cu un documentar de familie, o colecţie de fotografii şi o serie de timbre.

Designerul de costume premium Alexandru Ciucu a aniversat cei 75 de ani de tradiţie cu un eveniment exclusivist dedicat îmbinării meşteşugului cu arta designului vestimentar.

La eveniment au luat parte peste 100 de invitaţi, celebrităţi, prieteni apropiaţi, clienţi şi parteneri, printre care s-au numărat Ilie Năstase, Virgil Ianţu, Vlad Miriţă şi Wilmark.

image

În incinta locaţiei a fost expusă o galerie de fotografii reprezentând cele trei generaţii Ciucu, datând din 1939 până în prezent, instantanee ce surprind câteva dintre cele mai importante momente din activitatea familiei în sfera croitoriei.

image

Pentru această ocazie specială, designerul a realizat şi proiectat un scurt documentar despre istoria familiei Ciucu, o poveste despre moştenirea unui meşteşug, respectarea tradiţiei şi dedicaţia faţă de eleganţa şi rafinamentul contemporan.

vezi aici galeria completă

image

În documentar, designerul vestimentar, alături de tatăl său, transmite emoţia şi pasiunea pentru confecţionarea costumului şi atenţia la detalii.

„Povestea a început în 1939, când bunica, mama tatălui meu, a debutat în acest minunat domeniu. La vremea aceea era o modă pentru fetele cu studii medii să devină croitorese şi să coaseuniforme militare. Primele amintiri legate de bunica mea sunt de pe vremea când aveam cinci ani şi o urmăream curios cum coase. Mă emoţionează să mă gândesc la maşina ei de cusut Singer, la cutia cu zeci de feluri de nasturi sau la punga cu papiote multicolore“, a povestit Alex Ciucu despre începuturile acestui business în familia lui.

image

„Alături de bunica, am învăţat să stăpânesc pedala maşinii de cusut, pentru că de cusut nu se punea încă problema. Eram prea mic şi nu ajungeam în acelaşi timp şi cu piciorul la pedală şi cu mâinile pe blatul de cusut. Astăzi maşina respectivă se află expusă într-unul din magazinele Tata&fiul, în onoarea bunicii. Tot ea mi-a transmis credinţa că orice meserie este brăţară de aur, dar că dintre toate meseriile, croitoria este cea mai frumoasă pentru că este cea mai echilibrată şi îţi oferă câte puţin din toate. De la tata am învăţat că doar prin muncă se poate construi ceva durabil, iar, dacă porneşte din pasiune, munca în sine este o plăcere”, a mai spus Alex Ciucu.

image
image

Cu ocazia evenimentului aniversar, couturierul Casei Regale a tipărit, în ediţie limitată, o coliţă aniversară de 9 timbre, care prezintă evoluţia costumului bărbătesc din 1939 până în prezent.

image

Foto: PR



Recente pe Ok! Magazine

Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg