Fuego: „Artistul trebuie să stea singur. Eu mi-am asumat!”

Actualizat:

Fuego, unul dintre cei mai iubiți artiști din România, dar și din Republica Moldova sau de peste hotarele neamului românesc, și-a deschis sufletul, într-un interviu recent.

concert Fuego jpg

Artistul a povestit, pentru Metropola TV, despre singurătatea în care îi este scris unui creator să trăiască, despre puterea artei și despre dragostea către public.

„Noi artiștii, în general, ne întâlnim cu mii de oameni, ne îmbrățișează lumea, ne laudă lumea, suntem fericiți, dar când ajungem în camera noastră, între cei 4 pereți, suntem niște oameni foarte singuri. Noi suntem învățați să avem în jurul nostru, public, lumea multă, să fie agitație în jurul nostru, când ajunge acasă, chiar dacă artistul este familist, chiar dacă are copii, consider că trebuie să rămână așa, singur, cu el, în permanență, pentru că artistul este născut ca să creeze, el trebuie să stea și în singurătate ca să poată să-și creeze arta.”, a declarat Fuego în exclusivitate reporterului Monden Alert, Florina Ilicea.

În plus, el a vorbit despre asumare, despre faptul că această singurătate este ceea ce el și-a ales și cu inima, și cu creierul, și că nu regretă niciun moment.

Acesta fiind și un răspuns la multele întrebări pe care le primește despre o eventuală căsătorie sau venirea pe lume a unui copil.

„Eu mi-am asumat această profesie, eu sunt un om care s-a dedicat în totalitate publicului său, restul n-a contat. Mi-am ales să fac lucrul acesta de când eram mic. Încă de atunci vorbeam cu părinții mei și le spuneam că eu vreau să mă dedic publicului meu. Atât de mult îmi iubesc profesia încât pentru mine nu contează nimic altceva.”, a concluzionat artistul în exclusivitate pentru Metropola TV.

În prezent, Fuego, pe numele său din buletin Paul Surugiu, își susține concertele cu casa închisă, iar de la spectacolele sale oamenii ies realmente cu sufletul mângâiat. Cel mai recent, a umplut Sala Palatului cu spectacolul ”Suflet de copil”.

Foto: Arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg