Geena Davis, atunci şi acum. Ce s-a întâmplat cu… Thelma?

18 aprilie, 2020
1 gettyimages 107807764 jpg jpeg

Nu poţi să faci vreo referire la legendara actriţă fără să aduci în discuţie personajul ei din Thelma & Louise.

Pentru noi, actriţa cu zâmbet de 1.000 de waţi va rămâne mereu tovarăşa de road-trip a lui Susan Sarandon. Mai exact, unde a dispărut actriţa deţinătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din filmul The Accidental Tourist (1988), unul mai puţin cunoscut decât cel care i-a adus nemurirea pe marele ecran de la Hollywood? Anii ei de glorie au fost chiar aceia în care Geena Davis (64) îşi trăia prima tinereţe, şi anume deceniile ’80-’90, urmând apoi un hiat în care actriţa a continuat să lucreze, ce-i drept, însă proiectele au fost atât de nesemnificative, încât lumea mai c-a uitat-o.

2 thelma and louise 287494l jpg jpeg
7 profimedia 0464821220 jpg jpeg

A fost salvată, anul trecut, de cei de la Netflix, care i-au oferit un rol în cel de-al treilea sezon al serialului Glow, producţie care spune povestea unui grup de femei din circuitul American de wrestling, acţiunea având loc în anii ’80. O asociere de care Geena se pare că nu mai scapă şi care-o familiarizează, din nou, cu glamourul acelei perioade: părul bufant şi hainele extravagante. Cu păr bogat şi bufant ne-o amintim şi noi pe frumoasa Geena, născută pe 21 ianuarie 1956 în orăşelul Wareham din Massachusetts, care a făcut trecerea la actorie după ce a fost remarcată, mai întâi, ca model (era şi normal pentru o tipă suplă de 1,83 m). Iar această trecere s-a făcut într-un film cu greutate, Tootsie (1982), cu Dustin Hoffman în rolul principal, în care Davis a primit rolul unei actriţe de telenovele, cu multe scene în care apărea doar în chiloţi.

La fel ca multe alte actriţe din generaţia ei, Geena a încercat să ţină timpul pe loc şi a făcut pactul cu chirurgia estetică. De mai multe ori! A ajutat, probabil, şi faptul că cel de-al patrulea ei soţ, Reza Jarrahy, este de profesie chirurg estetician. Chipul ei cu obraji plini, lipsa ridurilor de la nivelul frunţii şi ochilor, tenul luminos şi pielea fără aspect căzut, cum ar fi normal la 60 plus, alimentează zvonurile legate de multiple intervenţii estetice. Intervenţiile sunt mult mai evidente atunci când Geena este fotografiată fără machiaj şi vorbesc despreun posibil facelift şi injecţii cu Botox, realizate, însă, cu măsură. Geena şi doctorul estetician de origine iraniană au fost căsătoriţi timp de 16 ani, din 2001 până în 2017, mariaj în timpul căruia au rezultat toţi cei trei copii ai actriţei: fiica Alizeh, în vârstă de 17 ani, şi gemenii Kaiis şi Kian, de 15 ani.

6 profimedia 0331547159 2 jpg jpeg

După divorţul acestora, al patrulea soţ al Geenei a dezvăluit pentru presă că a cerut-o de nevastă cu un inel de patru carate de la Harry Winston, inel care a costat cât două salarii anuale de-ale lui, de tânăr medic, şi pentru care acesta a avut nevoie de 10 ani pentru a-l plăti în rate! Asta se-ntâmplă când te însori c-o divă de la Hollywood, başca una premiată cu un Oscar! Geena nu este faimoasă doar pentru filmele ei sau zvonurile despre operaţii estetice, ci şi pentru mariajele ei numeroase, patru la număr.

Numărătoarea a început cu managerul de restaurant Richard Emmolo, cu care Geena a fost căsătorită doar un an, între 1982 şi 1983, a continuat cu actorul Jeff Goldblum timp de trei ani, între 1987 şi 1990, şi cu regizorul finlandez Renny Harlin, cu care Davis a rezistat din 1993 până în 1998. Este curios că cea mai îndelungată încercare de mariaj a actriţei a fost a patra, cu un bărbat mult mai tânăr decât ea. Doctorul Jarrahy avea doar 27 de ani când a întâlnit- o pe vedeta pe atunci în vârstă de 42 de ani la o petrecere. Întâlnirea cu acest chirurg musulman nu i-a schimbat actriţei doar preconcepţia legată de bărbaţii pe care-I considera genul ei, ci şi atitudinea faţă de maternitate. Geena a devenit pentru prima oară mamă la vârsta record de 46 de ani. Doi ani mai târziu, la 48, actriţa îi aducea pe lume şi pe băieţii ei gemeni. „Dacă aş fi avut copii mai devreme, m-aş fi transformat într-una dintre acele mame care încep să-şi trăiască viaţa prin cea a copiilor lor. Consider că am devenit părinte cu cine trebuie, la vârsta la care trebuie“, spunea atunci Davis.

4 gettyimages 1059773094 jpg jpeg

Astăzi, nu ştim dacă actriţa mai are aceeaşi părere despre tatăl copiilor, având în vedere divorţul lor destul de neplăcut din 2017. Mai tinerelul soţ a cerut pensie alimentară, iar Davis a răspuns spunând că, de fapt, ei n-au fost niciodată căsătoriţi în acte, ci doar printr-o ceremonie oficiată de tatăl lui Jarrahy, care a avut loc în Hamptons.

Citind toate acestea, putem spune că răspunsul la întrebarea „Unde-a dispărut Geena Davis?“ este cât se poate de evident. Geena a fost ocupată să joace cele mai importante roluri din viaţa ei: de soţie şi mamă.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Aniston și Angelina Jolie Getty Images jpg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (4) jpg
Andreea Esca, mesaj emoționant despre părinții săi   FOTO Facebook jpg
Robbie Williams  foto   profimedia 1056803212 jpg
Katy Perry Orlando Bloom Justin Trudeau colaj jpg
Amalia Năstase   FOTO Sorin Stana, OK România (2) jpg
roșu de Crăciun colaj getty profimedia jpg
Melania Trump  foto   Profimedia jpg
Nick și Rob Reiner, profimedia 1059741921 jpg
Apple Martin, Gwyneth Paltrow și Moses Martin la premiera filmului „Marty Supreme” 16 decembrie 2025, profimedia 1059812170 jpg
Jennifer Garner ia micul dejun cu Ben Affleck, Profimedia (5) jpg
Valentina Pelinel la podcatul Mom by Nicoleta Luciu   captură de ecran (10) png
Philippine Leroy Beaulieu, Lily Collins și Ashley Park, GettyImages (1) jpg
Shakira, profimedia 1057787583 jpg
Irinel botez png
Andreea Marin, urare emoționantă pentru fiica ei, Ana Violeta Bănică   FOTO captură de ecran  (1) jpg
Rob Reiner, Meg Ryan și Billy Crystal GettyImages 1136375984 jpg
FotoJet Ben (1) jpg