George Clooney, flancat pe covorul roşu de "soţiile" Amal Clooney şi Julia Roberts

Odată unul dintre cei mai doriţi burlaci de la Hollywood, actorul a fost prins la mijloc de cele două mari doamne din viaţa lui: nevasta şi cea mai bună amică.

George Clooney, Amal si Julia Roberts la premiera filmului Ticket to Paradise (1) jpg

Să-l vezi pe eternul seducător George Clooney între două frumuseţi răvăşitoare e o imagine memorabilă. Cu atât mai mult cu cât una dintre ele, Amal Clooney, îi este soţie în viaţa reală, iar cealaltă, Julia Roberts, îi este prietenă de-o viaţă şi soţie... pe marele ecran.

Premiera filmului "Ticket To Paradise" de la Londra, ţinută la teatrul Odeon Luxe din Leicester Square, a prilejuit această întâlnire de gradul trei, atât de gustată de fotografii prezenţi la eveniment. Şi cronicarii de modă au avut ce să admire, căci Amal Clooney a ales o strălucitoare rochie de culoarea mentei semnată John Galliano, mulată pe corp şi cu bretele subţiri, dintr-o colecţie din 2001. În timp ce Julia a purtat un outfit original Alexander McQueen, cu iniţialele celor dragi şi anii căsătoriei şi ai naşterii copiilor ei.

Veseli şi puşi la patru ace, George, Amal şi Julia au defilat relaxaţi pe covorul roşu şi s-au pozat în fel şi chip, lăsând să se vadă prietenia care există între ei. De altfel, Julia Roberts nu doar că îi este prietenă lui George Clooney încă din tinereţe, ci i-a şi fost parteneră şi pe marele ecran, în producţiile cinematografice „Ocean’s Eleven” și „Money Monster”. De data aceasta, ea joacă chiar rolul soţiei lui în "Ticket To Paradise", o comedie romantică despre doi foşti soţi care se găsesc implicaţi într-o misiune comună: s-o oprească pe Lily, fiica lor îndrăgostită, să comită aceleaşi greşeli pe care ei le-au făcut în trecut, sabotându-i nunta.

Alături de George Clooney și Julia Roberts, distribuția îi include pe Billie Lourd („Booksmart”), Maxime Bouttier și Lucas Bravo („Emily In Paris”). Roberts și Clooney sunt, de asemenea, producători ai filmului, alături de Deborah Balderstone, Tim Bevan, Eric Fellner, Marisa Yeres Gill, Lisa Roberts Gillan, Sarah Harvey și Grant Heslov.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg