George Clooney își vinde casa de la Lacul Como. Ce sumă exorbitantă dorește

Actualizat:

Celebra ”vilă de burlac” a lui George Clooney se vinde! Aceasta se află într-o locație splendidă, pe malul Lacului Como.

FotoJetTheClooneys jpg

Casa maiestuoasă cu siguranță își va găsi de îndată cumpărător, chiar dacă suma pe care soții Clooney o doresc este exorbitantă.

O sursă apropiată a vedetei din „Batman și Robin” a declarat pentru Page Six că a scos-o pe piață pentru 100 de milioane de euro (107 de milioane de dolari).

Villa Oleandra, casa de lângă Lacul Como a familiei Clooney (1) jpg

De ceva vreme se zvonea că actorul intenționează să înstrăineze vila, în ciuda faptului că întreaga familie Clooney se simte minunat în Italia. Ba chiar la un moment dat, în cadrul unui interviu, actorul spunea că ai săi copiii vorbesc deja fluent italiana. Totuși, George Clooney cochetează de ani buni cu vânzarea proprietății, întrucât toată lumea știe acum că este a lui, iar casa este supravegheată în continuu de paparazzi.

George Clooney a vrut să vândă casa și înainte de a se căsători cu Amal, și după.

„George iubește zona și oamenii care locuiesc acolo, dar este conștient de atenția pe care o primește atunci când se află în oraș. În plus, a primit o ofertă uriașă pentru vilă, pe care o ia în considerare, și ar cumpăra o altă proprietate, mai puțin accesibilă, într-o altă zonă a Italiei”, spunea mai demult o sursă.

Mai mult, soții Clooney au cumpărat uimitoarea proprietate Domaine du Canadel din regiunea Provence din Franța în 2021 și, potrivit Page Six, Amal ar prefera să rămână acolo.

De data aceasta însă, George Clooney pare că-și dorește mai multă discreție. Potrivit sursei citate, actorul ar fi introdus proprietatea la vânzare pe o listă neaccesibilă tuturor. Căci își dorește o vânzare cât mai intimă, mai ales având în vedere ce sumă este în joc, nici nu ar putea fi oferită de oricine.

”Totul se derulează în liniște, fără publicitate, fără presă. Nu sunt vizați decât oamenii foarte potenți financiar.”, se arată în articolul publicat de Page Six. Nu există niciun drept la replică venit din partea familiei Clooney, deși au fost solicitați de publicație în acest sens.

Se pare că George a cumpărat proprietatea de la familia Heinz pentru 10 milioane de dolari în 2002, ceea ce înseamnă că va obține un profit consistent dacă va obține suma dorită în prezent. Nu că altfel nu ar fi deosebit de prosper. Clooney a dat lovitura în afaceri! Pe lângă resursele provenite din actorie, și-a vândut marca de tequila Casamigos pentru un miliard de dolari!

Între timp, George și Amal Clooney se bucură de încă proprietatea lor. În această vară au fost văzuți la mai multe restaurante din zonă.

Foto: Profimedia și Getty



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg