George Clooney, omul anului 2020. Viaţa starului în pandemie: "Dau cu mopul şi aspiratorul, spăl rufe şi vase în fiecare zi"

Actualizat:
3 george clooney 2 jpg jpeg

Una dintre puţinele veşti bune de anul acesta e că superstarul hollywoodian a fost desemnat Icon of the Year pentru tot binele pe care ni l-a făcut în pandemie şi nu numai.

Pentru Clooney (59), luna cadourilor a venit în noiembrie, când a fost numit Omul anului de revista GQ. De ce el? De ce nu?! E ditamai starul hollywoodian, tată de gemeni simpatici, soţul unei avocate care luptă pentru Drepturile omului, un om bun în esenţă, care face donaţii în stânga şi-n dreapta, se implică în politică, ia apărarea amărâţilor care-şi pierd afacerile în pandemie, şi un bărbat şarmant fără doar şi poate. Cum spuneau şi cei de la GQ, într-un an în care nu cădem de acord cu nimic, trebuie să recunoaştem cu toţii că George Clooney e alegerea perfectă pentru Icon of the Year. În ciuda celor 500 de milioane de dolari pe care le deţine, actorul nu uită de unde a plecat.

Pe 18 noiembrie, a confirmat donaţia de câte un milion de dolari pe care a făcut-o, în 2013, celor mai apropiaţi 14 prieteni ai lui. Ca un mafiot din filme, a îndesat milioanele în 14 serviete şi le-a dat celor care l-au ajutat atunci când el era un actoraş fără salariu constant şi consistent. Doar că el a dat, nu a luat. La fel cum a procedat şi cu teatrul-restaurant, singurul din UK, care-a falimentat în pandemie. Le-a făcut o donaţie de i-a băgat iar în business. Şi exemplele generozităţii lui nu se opresc aici. Da, a cheltuit el mai bine de 100.000 de dolari pe o casă în copac pentru gemenii lui, Ella şi Alexander (3), dar a oferit apoi mult mai mulţi copiilor libanezi şi victimelor coronavirusului.

A luat atitudine când Donald Trump a aberat în campania electorală, dar şi când el personal a fost acuzat că face reclamă la o cafea care e culeasă de minori. „O rezolvăm!“, ne-a asigurat ambasadorul brandului care i-a băgat în cont 31 de milioane de lire sterline, iar eu îl cred în stare. Doar şi-a modificat planurile de amenajare a casei doar pentru a proteja un copac aflat pe proprietatea lui. Şi-a propus să investească în echipa spaniolă Malaga, pentru a o salva de la retrogradare, şi se „sacrifică“ de dragul copiilor lui fără urmă de regret.

2 george clooney 1 jpg jpeg

Fiul lui are astm şi-l protejează de COVID-19, stând cu el în casă de luni întregi. „Mă tund singur şi tund şi părul copiilor mei, dau cu mopul şi aspiratorul, spăl rufe şi vase în fiecare zi“, ne informează cu privire la viaţa lui actuală. Mai nimic glamorous în ea. Dar nici nefericită. După decenii întregi în care s-a jurat că n-o să se însoare şi nici n-o să facă copii, acum e tătic grijuliu şi soţ iubitor. „Îmi ziceam că aveam prieteni buni, carieră, o viaţă împlinită, dar nici nu ştiam cât de goală era viaţa mea până n-am cunoscut-o pe Amal. Totul s-a schimbat de-atunci.“ Pe Amal a întâlnit-o chiar în perioada în care le-a mulţumit financiar celor 14 prieteni. Un an mai târziu, chiar în ziua în care le-a plătit amicilor ceea ce considera el că le datorează, pe 27 septembrie, s-a însurat. Şi de-atunci, vorba lui, totul e diferit.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg