George Clooney şi avocata Amal, aproape de un divorţ de 500 de milioane de dolari

Actualizat:
1 george1 jpg jpeg

Actorul George Clooney şi avocata Amal Clooney sunt căsătoriţi de şase ani, dar se pare că mariajul se apropie de final.

În timpul pandemiei, cei doi au fost nevoiţi să petreacă mai mult timp împreună şi, după câte se pare, relaţia dintre ei s-a înrăutăţit  în timpul izolării.

"George nu se simte bine atunci când are pe cineva în preajmă care încearcă să îl conducă, iar Amal consideră că este sufocant şi obositor să tot cureţe după el", a spus o sursă pentru Globe, adăugând că cei doi se îndreaptă către un divorţ de 500 de milioane de dolari.

Deşi nu este prima dată când apar zvonuri despre sfârşitul poveştii lor, acum acestea par mai reale ca niciodată, asta după ce tot mai multe persoane din anturajul lor dau ca sigură separarea. În februarie, unele tabloide susţineau că cei doi au o căsătorie nefericită şi că ruptura e tot mai aproape.

Peste toate astea, actorul ar avea şi nişte probleme de sănătate care îl apasă mai rău ca niciodată. Clooney s-a accidentat la coloană în timp ce executa o cascadorie, pe platourile filmului „Syriana”, în 2005, iar asta nu a fost o situaţie izolată. Aceste lovituri repetate au acum urmări.

 „În unele zile, nici măcar nu se poate ridica de pe scaun. Teama că ar putea ajunge într-un scaun cu rotile este tot mai mare”, a declarat o sursă, recunoscând că actorul a decis să nu lase nimic la voia întâmplării în cazul unui divorţ.

 Clooney şi Amal s-au căsătorit în 2014, la Veneţia. Ei au împreună doi copii, pe gemenii Ella şi Alexander, în vârstă de trei ani.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg