George Michael a ajuns la dezintoxicare 

Actualizat:

Săptămâna aceasta, cântăreţul britanic a recunoscut la tribunal că este vinovat de acuzaţiile care i-au fost aduse (posesie de canabis şi conducerea automobilului sub influenţa drogurilor şi a alcoolului), după

Săptămâna aceasta, cântăreţul britanic a recunoscut la tribunal că este vinovat de acuzaţiile care i-au fost aduse (posesie de canabis şi conducerea automobilului sub influenţa drogurilor şi a alcoolului), după ce a intrat, în iulie 2010, cu maşina într-un magazin londonez.

După incidentul auto, George Michael a anunţat că s-a înscris într-un program de dezintoxicare care va dura 14 zile. El a postat acest anunţ pe site-ul său: „Vreau să vă mulţumesc tuturor din suflet şi, de asemenea, să-i asigur pe cei care îşi fac probleme în privinţa mea că totul va fi bine. Acum îmi dau seama de seriozitatea situaţiei în care mă aflu şi îmi pare rău că s-a ajuns aici. Trebuie să vă spun că după incident, m-am internat într-o clinică din Londra. Problemele personale pe care le-am tot avut m-au adus în situaţia în care mă aflu acum şi îmi pare rău că mândria mea m-a împiedicat să caut ajutor mai devreme.“



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg