George şi Amal Clooney, prima vacanţă alături de gemeni

Actualizat:
hepta 1784794 jpeg

Au devenit pentru prima oară părinţi pe 6 iunie, iar la vârsta de o lună a gemenilor au plecat în prima vacanţă împreună, în Italia. George şi Amal Clooney i-au luat luni, 3 iulie,  pe bebeluşii Ella şi Alexander în prima lor călătorie cu un avion privat.

Amal şi George Clooney, prima vacanţă alături de gemeni.

Gemenii lui Clooney s-au născut la Londra, iar acum părinţii lor au fost văzuţi pe aeroportul din Milano. George şi Amal au revenit la casa lor din Italia, de pe Lacul Como, împreună cu gemenii care săteau cuminţi în câte un landou alb, în momentul în care părinţii coborau din avionul lor privat. În fotografiile publicate de TMZ, George şi Amal eram îmbrăcaţi casual, în jeans, tricou şi pantofi sport, iar în timp ce Amal purta un tricou alb, George a îmbrăcat un tricou polo pleumarin. Este prima fotografie a părinţilor, de la naşterea gemenilor, de altfel şi prima fotografie cu noii membri ai familiei. A fost un an propice pentru actorul de 56 de ani, căci a devenit pentru prima dată tătic, de gemeni, dar şi-a vândut şi compania de tequila, Casamigos, contra unei sume fabuloase - 1 miliard de dolari.

Fotografiile exclusive pe TMZ!

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg