George și Amal Clooney, super cuplul de la Hollywood. În alb și negru, au fost gazdele Albie Awards

Starul Ocean's 11 are doi copii cu soția sa și vrea să-și vândă luxoasa proprietate italiană de lângă Lacul Como, din motive de intimitate. Cei doi sunt foarte vânați de paparazzi atunci când merg la relaxare în Italia.

George și Amal Clooney, Premiile Albies, Getty (5) jpg

Amal și George Clooney au găzduit joi, la New York, cea de-a doua decernare a Premiilor Albie a Fundației Clooney pentru Justiție. Evenimentul, numit după justițiarul sud-african Albie Sachs, ”își propune să pună în lumina reflectoarelor indivizii curajoși care, cu un mare risc personal, și-au dedicat viața justiției”, potrivit unui comunicat de presă.

George și Amal Clooney, Premiile Albies, Getty (1) jpg

Anne Hathaway, Meryl Streep, Julianne Moore, Viola Davis, Rachel Weisz, Greta Gerwig, Mary J. Blige, Scarlett Johansson și Sofia Vergara au fost doar câteva dintre vedetele care au asistat la ceremonie.

Premiile Albies de anul acesta i-au adus un omagiu Dr. Denis Mukwege, fondatorul Spitalului Panzi din Republica Democrată Congo, care a ajutat peste 70.000 de victime ale violenței sexuale în timpul războiului. A primit premiul pentru întreaga viață.

De asemenea, au primit recunoaștere specială grupul pentru drepturile ucrainene Truth Hounds, grupul de promovare a libertății de exprimare Centrul sirian pentru mass-media și libertatea de exprimare și organizația thailandeză Thai Lawyers for Human Rights.

Pe lângă inițiativa superbă de care se ocupă cei doi, George și Amal Clooney au fost fabuloși și de data aceasta. Ei doi reprezintă unul dintre cele mai frumoase și sudate cupluri din showbiz.

Născută în Liban, splendida avocată Amal este femeia care l-a transformat pe ”burlacul de la Hollywood” într-un familist convins. Dar îl înțelegem. Bruneta este definiția feminității de bun gust. Frumoasa libaneză are 45 de ani și un corp desăvârșit, pe care și-l evidențiază de fiecare dată în haine superbe. Și pe 28 septembrie s-a afișat într-un perfect tandem alb-negru cu soțul său.

În timp ce George Clooney a apărut impecabil, într-un costum negru cu papion, frumoasa Amal Clooney a îmbrăcat o rochie albă, de tip sirenă, cu trenă, strălucitoare, care i-a flatat silueta adolescentină. A purtat brățară și cercei cu diamante și și-a accesorizat ținuta fancy cu un clutch alb-argintiu, paietat.

De fiecare dată când apar împreună, George și Amal Clooney sunt spectaculoși!

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg