Gérard Depardieu a votat pentru alegerile prezidenţiale din Rusia

Actualizat:
Red carpet of the movie Novecento jpeg

Actorul francez nu s-a dezis de îndatoririle sale de cetăţean rus şi a mers să-l voteze pe Putin.

image

Cetăţean rus din 2013, actorul francez Gérard Depardieu a votat duminică la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia.

"Putem să vă confirmăm că a votat deja", a anunţat reprezentanţa diplomatică de la Paris, precizând că a publicat pe Twitter şi Facebook o fotografie cu actorul francez pe cale să introducă buletinul de vot în urnă.

"Gérard Depardieu a votat la biroul de vot al ambasadei Rusiei în Franţa pentru alegerea preşedintelui Rusiei. Veniţi!", se menţionează în tweet-ul în rusă al ambasadei Rusiei.

Pe Twitter, Lucas Léger, reporter al RT France, filiala în franceză a unui canal public rus, a publicat o înregistrare video cu actorul, în mod evident foarte agasat de tentativa sa de a-l intervieva, cu comentariul: "Lui Gérard #Depardieu nu-i place să fie deranjat când îşi face datoria de cetăţean rus".

Anne Sinclaire l-a şi surprins în momentul în care ducea buletinul de vot către urnă.

image

Depardieu, în vârstă de 69 de ani, a primit cetăţenia rusă în 2013 de la preşedintele Vladimir Putin, căruia, evident, i-a dat votul său.

El s-a aflat atunci în centrul unei polemici provocate de decizia sa de a părăsi Franţa pentru a protesta împotriva planului preşedintelui francez de atunci, socialistul Francois Hollande, de a impozita cu 75% cele mai mari averi.

Gérard Depardieu este înregistrat în actele oficiale ca locuitor şi antreprenor individual la Saransk, oraş de 300.000 de locuitori situat la 650 km est de Moscova.



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg