Gest incredibil făcut de cei de la Metallica pentru români! Iată ce au făcut înainte de concertul de la Bucureşti

Actualizat:
1 metallica 2 jpg jpeg

Legendarii James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett şi Robert Trujillo şi-au dovedit generozitatea nu doar pe scenă, ci şi în culisele carierei lor artistice.

După 20 de ani de la primul concert susţinut în ţara noastră, legendara trupă rock Metallica a revenit pe Arena Naţională din Capitală. Aşa cum era de aşteptat, concertul a fost pe măsura aşteptărilor, iar zeci de mii de oameni au fost în delir. Artiştii nu s-au limitat, însă, doar la spectacol, dorind să participe cu o donaţie pentru primul spital de oncologie pediatrică din România.

Fundaţia All Within My Hands, fondată de Metallica, a anunţat că donaţia se ridică la suma de 250.000 de euro pentru iniţiativa Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, #NoiFacemUnSpital. Astfel, pe lângă propria contribuţie în valoare de 50.000 de euro, legendara trupă americană de heavy metal a direcţionat suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al concertului din Bucureşti, asigurată de Mastercard şi BCR.

Anunţul a fost făcut în ziua concertului Metallica, desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti, parte din turneul trupei în Europa din acest an, WorldWired Tour 2019.

3 metallica x mastercard jpg jpeg

Inspirată de donaţia Mastercard, de 1.000.000 euro pentru proiectul Dăruieşte Viaţă, din cursul acestui an, contribuţia trupei se va adăuga la fondurile destinate dotării primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România cu cele mai noi tehnologii şi echipamente medicale.

„Donaţia membrilor trupei Metallica are o semnificaţie specială pentru proiectul nostru. Pe de-o parte, muzica lor reuşeşte să inspire milioane de români şi, în acelaşi timp, foarte mulţi dintre aceştia sunt inspiraţi să contribuie la înfiinţarea primului spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România, pentru a le oferi copiilor bolnavi de cancer o şansă la viaţă. Pe de altă parte, donaţia din partea Mastercard, care a oferit un milion de euro pentru iniţiativa #NoiFacemUnSpital, a motivat Metallica să adere la cauza noastră. Suntem recunoscători tuturor celor care fac posibil acest proiect”, a spus Carmen Uscatu, Preşedinte Asociaţia Dăruieşte Viaţă.

5 metallica jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg