Gina Lollobrigida îşi trimite la închisoare fostul iubit

Actualizat:
3 gina lollobrigida jpg jpeg
image

Supărată că a fost înşelată în acte, celebra actriţă italiană cere tribunalului din Roma să-l pedepsească fără milă pe cel care a vrut să-i fure averea.

Gina Lollobrigida se află în mijlocul unui scadal declanşat de fostul ei partener de viaţă, antreprenorul spaniol Javier Rigau Rafols, pe care actriţa l-a întâlnit prima dată la Monte Carlo, pe când ea avea 57 de ani, iar el 23 de ani.

image

În 2006, ei anunţau că s-au logodit, surprizând pe toată lumea cu povestea lor atipică de dragoste. La acea vreme, italianca avea 79 de ani, iar spaniolul 44.

Lollo, însă, a rupt logodna în 2010, după ce a desoperit că Javier este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Însă tot ea avea să descopere cu stupoare faptul că era… măritată cu el. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Ei bine, se pare că Javier a întocmit actul de căsătorie în 2010, la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână. „M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său. Sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea“, a declarat legendara actriţă, care s-a adresat poliţiei italiene şi a solicitat iniţierea unei anchete oficiale.

image

Aşa se face că, joi, Gina Lollobrigida s-a prezentat în faţa tribunalului din Roma, unde a cerut instanţei să îl condamne la închisoare pe fostul ei iubit, pe care l-a acuzat că a obţinut prin înşelătorie semnătura ei pe un act de căsătorie, cu scopul de a-i fura averea. Foto: Lecturas, El Pais



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg