Gogoaşă din serialul Trăsniţii, diagnosticat cu o boală gravă. Actorul Constantin Zamfirescu are nevoie de ajutor

Actualizat:
1 zamfirescu jpg jpeg

Actorul Constantin Zamfirescu duce o luptă crâncenă cu boala. Cel care îi dă viaţă lui Gogoaşă în serialul Trăsniţii a fost diagnosticat cu cancer.

„Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aş fi vrut să fac asta! Nu v-aş fi scris nimic despre situaţia prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operaţie este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carenţă în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar.   Oricine va dori sa facă asta, va trebui să specifice că donează pentru mine şi spitalul Carol Davilla. Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei. Cuvintele de mulţumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea mea. Sunt deja internat, iar luni voi fi operat. Şi sunt mulţi ca mine care au nevoie. Eu am A2”, a precizat actorul pe pagina de socializare. 

Constantin Zamfirescu s-a luptat cu suferinţa de când se ştie. Actorul a suferit un accident vascular cerebral în copilărie, iar de atunci îşi foloseşte numai jumătate din capacitatea creierului.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg