Hailey Bieber confirmă internarea de urgenţă în spital: „Am avut un cheag de sânge la creier”. Cum se simte acum modelul?

Actualizat:
1 bieber profimedia 0651537409 jpg jpeg

În cursul zilei de ieri, TMZ a publicat o ştire şocantă, conform căreia soţia de 25 de ani a lui Justin Bieber s-a confruntat cu nişte probleme medicale destul de grave. Iar acum topmodelul a confirmat informaţiile.

„Joi dimineaţa, luam frumos micul dejun cu soţul meu când am început să am simptome asemănătoare unui accident vascular cerebral şi am fost dusă la spital”, a început să explice vedeta pe pagina ei de Instagram sâmbătă.

„Acolo au descoperit că aveam o mic cheag de sânge la creier, care a cauzat o lipsă de oxigen, dar corpul meu a reuşit să treacă peste acest lucru şi, astfel, să mă vindec complet în câteva ore”, a dezvăluit Hailey.

“Cu toate că acesta a fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente prin care am trecut în viaţa mea, acum sunt acasă şi mă simt bine. Sunt atât de recunoascătoare tuturor medicilor şi asistentelor care au avut grijă de mine! Le mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis urări de bine şi care şi-au făcut griji în privinţa mea, mulţumesc pentru tot sprijinul vostru şi dragostea ce mi-o purtaţi”, a conchis aceasta.

Urgenţa medicală prin care a trecut Bieber a apărut la câteva săptămâni după ce soţul ei avusese COVID-19, lucru care i-a determinat pe doctori să suspecteze că şi ea ar fi luat virusul care e posibil să-i fi cauzat apariţia acelui cheag de sânge la creier. Cauza este încă necunoscută.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg