Hanne şi Bogdan sunt în continuare împreună în acte: „A fost primul şi singurul bărbat din viaţa mea“! De ce nu au divorţat încă?

Actualizat:
1 hanne bogdan jpg jpeg

Cel mai mediatizat triunghi amoros de la „Insula iubirii“, cel format din Bogdan, Hanne şi Andi, este în continuare în centrul atenţiei, iar acum Hanne este cea care apare la emisiunile mondene.

Sfârşitul de săptămână a găsit-o pe fosta concurentă de la „Insula iubirii“ în platourile de la Antena Stars, acolo unde a vorbit despre relaţia pe care a avut-o cu Bogdan, afirmând că, deşi s-au despărţit, încă nu au divorţat, în acte fiind în continuare soţ şi soţie, deoarece nu au avut timp să se ocupe de acest lucru.

„În primul rând, am trăit oarecum într-o iluzie până la «Insula iubirii». Vedeam doar lucrurile bune care se întâmplau în viaţa mea, nu şi lucrurile rele. Oarecum ne-am minţit amândoi. Am încercat să mergem mai departe cu probleme cu tot, fără a le rezolva. Eu nu mi-am văzut viaţa fără el. Ne-am minţit singuri. A fost o despărţire grea“, a spus Hanne.

Cea care a ajuns în Thailanda alături de Bogdan a dezvăluit apoi că nu a vrut să participe la celebra emisiuen de la Antena 1, dar că îi mulţumeşte fostului ei partener pentru tot: „Eu nu mi-am dorit să particip la «Insula iubirii», Bogdan şi-a dorit. El a fost pentru mine primul şi singurul bărbat din viaţa mea, de la 20 de ani am fost împreună cu el. Niciodată nu mi-a dorit răul, întotdeauna m-a susţinut şi îi mulţumesc, o să-mi rămână în suflet toată viaţa mea“.

image

Aşa cum era de aşteptat, fosta concurentă de la „Insula iubirii“ nu putea evita subiectul Andi şi actualul ei statut, fiind nevoită să spună dacă formează sau nu un cuplu cu ispita sau cu un alt bărbat: „Lui Andi îi mulţumesc că mi-a oferit câteva momente de neuitat. A fost primul bărbat după Bogdan care mi-a oferit atenţie. Rolul lui era să fie ispită, nu am crezut că ar avea sentimente pentru mine, chiar dacă toată lumea spunea asta. Andi mi-a oferit altceva. Acum nu m-aş arunca într-o nouă relaţie. Mi-aş dori mai întâi să testez anumite lucruri la persoana care ar apărea“.



Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg